Vasile Miriuță crede că fostul său jucător de la Hermannstadt, Gabriel Debeljuh, va fi o adevărată lovitură pe piața transferurilor din Liga 1. Tehnicianul spune că deja sunt multe echipe interesate de atacantul lui CFR Cluj.
Gabriel Debeljuh a fost transferat în această vară de CFR Cluj, de la Hermannstadt. Croatul s-a impus imediat în echipa lui Dan Petrescu și se anunță o adevărată lovitură dată de campioni.
Vasile Miriuță spune că fostul său jucător este deja pe lista echipelor din Europa.
„Eu aș vrea să marcheze Debeljuh cu Young Boys. Eu l-am avut la Sibiu și când m-au întrebat cei de la CFR de el le-a spus să-l cumpere. Și l-au luat pe bani de nimic! Au transferat un atacant pe bani de nimic…
Îți dau în scris că va pleca pe milioane de la CFR! Nu acum, dar știu foarte bine ce vorbesc. Sunt multe echipe de afară interesate de el, am prieteni impresari”, a declarat Gabriel Miriuță la Digi Sport.
CFR Cluj a câștigat cu ȚSKA Sofia, 2-0 după două faze fixe. Andrei Burcă dezvăluie că bulgarii au fost studiați în amănunt de Dan Petrescu, care a pregătit partida din toate punctele de vedere.
CFR Cluj este pe primul loc al grupei și va juca cu Young Boys în următoarea etapă de Europa League.
„Este un aspect foarte important în timpul jocului, pentru că îţi oferă şansa de a marca. Poţi să nu ai nicio ocazie în timpul jocului şi, dacă ai un corner sau o lovitură liberă pe care ştii să o execuţi, unde să te plasezi, poţi înscrie.
Mister lucrează foarte mult aceste faze fixe, cel puţin în ziua jocului o oră stăm pe teren şi lucrăm. Ştim adversarul cum bate loviturile libere şi cornerele. Noi ştim ce trebuie să facem şi consider că este foarte important.
Avem vizionare. Avem vizionarea meciurilor noastre după, avem două zile în care vizionăm adversarul, ştim totul despre el, pregăteşte Mister foarte bine meciurile, ne pune exact ce trebuie să ştim despre advsersar, despre adversarul direct pe care îl are fiecare jucător.
În ziua meciului facem pe teren, ne aşezăm cei care urmează să evoluăm şi executăm pur şi simplu. Executăm, batem faze fixe, cornere şi lovituri libere şi fiecare ştie unde trebuie să stea.
Nu am mai lucrat așa fazele fixe. La nicio echipă, nu. Cu Mister este pentru prima oară şi chiar mă bucur că datorită lui avem acest puncte şi în campionat şi am reuşit doi ani la rând să ne calificăm în grupele Europa League.
(Cât simţi că ţi s-a îmbunătăţit fotbalul datorită acestui mod de lucru?) Foarte mult, pentru că Mister ştie să ne capaciteze pe toţi, scoate ce e mai bun din fiecare jucător şi asta consider că este meritul lui.
M-a învăţat dânsul să joc sub presiune, să fiu concentrat la fiecare fază, să stau în teren, să mă poziţionez bine”, a declarat Andrei Burcă pentru Telekom Sport.
4 goluri a reușit Gabriel Debeljuh în 10 partide pentru CFR Cluj în acest sezon, în toate competițiile
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER