Vasile Miriuță, fost antrenor la Dinamo, a analizat meciul dintre Rapid și FCSB, scor 1-0, și a comentat pe marginea declarațiilor oferite, la finalul partidei, de către Florin Tănase, căpitanul roș-albaștrilor.
Rapid București și și FCSB s-au întâlnit în cadrul etapei a cincea din Liga 1 pe Arena Națională, iar giuleștenii au învins cu scorul de 1-0, după autogolul lui Paulo Vinicius din minutul 40. S-a lăsat și cu eliminări. Antonio Sefer și Sorin Șerban au văzut cartonașul roșu.
La finalul acestei partide, Florin Tănase a declarat că FCSB „nu joacă ce trebuie” și le-a transmis jurnaliștilor să îl întrebe pe Dinu Todoran de ce.
Această ieșire a căpitanului de la FCSB a fost criticată de către Vasile Miriuță, care nu a ratat ocazia să îl „înțepe” pe Dinu Todoran, despre care a spus că nu are niciun cuvânt de spus în vestiarul roș-albaștrilor.
„Să comentăm ce zice Tănase, «Nu jucăm ce trebuie, o luăm în jos!». L-aş întreba pe Tănase ce a jucat astăzi? I-o fi spus antrenorul Todoran să ţină de minge două minute şi să frâneze jocul? Nu cred că i-a spus antrenorul acest lucru.
În primul rând, el, din postura de căpitan, trebuie să tragă echipa după el, când ceva nu merge. Nu să găseşti un alibi. «Întrebaţi antrenorul». Ştie foarte bine că n-are ce să-l întrebe pe antrenor, că antrenorul ştim care e (n.r. Gigi Becali).
Dacă Todoran ar fi antrenor, la pauza meciului intri un pic în jucători, poate s-ar schimba puţin jocul. Dar, aşa ştie toată lumea în vestiar că n-are ce să spună Todoran. Fiecare face ce vrea pe teren, joacă cu călcâiul la 1-0. E sat fără câini!”, a spus Vasile Miriuță, la Look Sport.
Gheorghe Mustață, liderul Peluzei Nord a echipei FCSB, i-a criticat dur pe jucători după eșecul cu Rapid.
„Jucători de Liga 2. Să le fie rușine! Să plece! Vom intra noi în acțiune. Vinicius să fie căpitan! O rușine de jucători, o rușine de meci. Noi, galeria, am demonstrat că asta e Steaua. Ei, jucătorii, nu merită niciun respect. Am avut în galerie oameni care au venit din toată țara. Pentru ce? Pentru bătaia lor de joc. Peluza Nord parcă era din 2014, echipa însă nu ne merită. Nu-i putem numi fotbaliști. Cât de curând, unii dintre ei va trebui să-și dea tricourile jos și să plece pe drumul lor”, este o parte din reacția lui Gheorghe Mustață, la Radio Sport 1. DETALII AICI
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER