Veste bună! Fellaini, fostul jucător al lui Manchester United, externat după ce a stat trei săptămâni în spital din cauza COVID-19
Fostul jucător al echipei naționale a Belgiei, Marouane Fellaini, a fost externat după ce a stat trei săptămâni internat în spital din cauza noului coronavirus.
Fostul jucător al lui Manchester United, acum la echipa Shandong Luneng, a fost externat, marți, după trei săptămâni petrecute în spital. Acesta a fost depistat pozitiv la testul pentru coronavirus.
Fellaini a fost externat după ce a stat trei săptămâni în spital din cauza noului coronavirus
Anunțul că Marouane Fellaini a fost externat din spital a fost făcut de oficialii echipei Shandong Luneng pe site-ul oficial al clubului. ”Fellaini a fost externat, a fost declarat vindecat și externat”.
Chiar dacă după ultima testare s-a dovedit că nu mai este infectat cu noul coronavirus, Marouane Fellaini este nevoit să petreacă 14 zile în carantină, așa cum prevede protocolul în China, iar apoi va putea reveni la antrenamentele grupării asiatice.
Marouane Fellaini a fost depistat pozitiv cu noul coronavirus pe 22 martie 2020, dar fotbalistul care a decis să se retragă din echipa națională a Belgiei a fost asimptomatic.
Pe parcursul carierei, Marouane Fellaini a jucat pentru echipe precum Standard Liege și Manchester United. Mai mult, fotbalistul în vârstă de 32 de ani a adunat 87 de prezențe în tricoul echipei naționale a Belgiei, din care s-a retras în urmă cu un an.