BD în acțiune, miercuri, la EXCLUSIV DINAMO. Bratu și Dănciulescu sunt invitații lui Cătălin Mureșanu în emisiunea dedicată celui mai galonat club sportiv din România, CS Dinamo

Florin Bratu și Ionel Dănciulescu au fost unii dintre cei mai apreciați atacanți dinamoviști din istoria recentă a lui Dinamo. BD în acțiune, titra presa sportivă de fiecare dată când golgheterii își atașau numele pe tabela de marcaj.

În prezent, foștii idoli ai tribunelor din „Ștefan cel Mare” fac parte din proiectul Clubului Sportiv Dinamo și coordonează activitatea secției de fotbal din cadrul celui mai galonat club sportiv din România.

Miercuri, cu începere de la ora 21, Ionel Dănciulescu și Florin Bratu vin în studioul EXCLUSIV DINAMO, unde vor vorbi despre proiectul „câinilor” din „Ștefan cel Mare”, fuziunea la nivel de centru de copii și juniori cu SC Dinamo și, mai ales, de momentele în roșu și alb pe care le-au strâns în albumul amintirilor de fotbaliști.

Emisiunea EXCLUSIV DINAMO poate fi urmărită pe www.prosport.ro, canalul de YouTube ProSport sau pagina de Facebook ProSport.

EXCLUSIV DINAMO este un produs media interactiv, în care fanii „câinilor” pot adresa întrebări atât invitaților cât și moderatorului, în timp ce părerile și sugestiile urmăritorilor vor fi rulate și analizate pe tot parcursul emisiunii.

Publicat: 15 11. 2023, 10:00