Cristi Borcea, momentul adevărului la aproape 15 ani de la minunea reușită de Dinamo cu Slovan Liberec: afaceristul, acuzat în direct că nu ar fi plătit primele pentru calificare! Cum se apără fostul patron al „câinilor”: „Exclus! N-a fost niciodată să nu mă țin de cuvânt. Toate documentele sunt la domnul Badea” | VIDEO EXCLUSIV
Cristi Borcea a fost acuzat, în direct, la aproape 15 ani distanță de la „Minunea de la Liberec” reușită de Dinamo, că jucătorii nu ar fi încasat primele promise!
Cristi Borcea, momentul adevărului la aproape 15 ani de la minunea reușită de Dinamo cu Slovan Liberec: afaceristul, acuzat în direct că nu ar fi plătit primele pentru calificare!
Pe 27 august 2009, după ce pierdea manșa tur a play-off-ului Europa League la masa verde, 0-3, Dinamo era obligată să facă o adevărată minune în deplasare cu Slovan Liberec pentru a prinde faza grupelor.
„Câinii” au reușit să învingă cu 3-0 pe teren străin și mai apoi s-au impus la loviturile de departajare, iar patronul Cristi Borcea le promisese jucătorilor o primă de 30.000 de euro/om pentru rezultat!
La 14 ani de la acel moment, fostul patron al „roș-albilor” a fost acuzat, în direct, că nu ar fi achitat sumele respective! Borcea se apără și spune că Nicolae Badea are toate actele doveditoare.
„Tot timpul le-o dădeam (n.r. – borseta cu bani) cu o seară înainte. Făceam ședință, cu căpitanul «Luați-o! Dormiți cu ea! Gândiți-vă! Război!». Păi, discutăm de management, noi aveam două echipe la vremea aia!
Noi când am jucat cu Liberec, am jucat cu echipa a doua! Am jucat cu CFR, i-am bătut 1-0, am bătut pe Steaua 1-0, într-o săptămână, și la Liberec am intrat cu echipa a doua.
(n.r. – jucătorii nu ar fi încasat prima pentru Liberec) Dacă uită! Niciodată. Integral au luat, eu știu că le-am dat 30.000 (n.r. – de euro/om), parcă. Niciodată nu s-a întâmplat la mine, exclus! Toate documentele sunt la domnul Badea. N-a fost niciodată eu să nu mă țin de cuvânt! N-aveam cum să nu dau primă”, a declarat Cristi Borcea, la EXCLUSIV Dinamo.
Cum au arătat echipele la Slovan Liberec – Dinamo 0-3 (8-9 d.l.d.), pe 27 august 2009
SLOVAN LIBEREC: Hauzr – Selassie, Holenak, Dejmek, Vulin – Gecov, Dockal, Coric (Papousek, 88) Liska – Nezmar (Vacha, 62), Keric (Blazek, 74)
REZERVE NEUTILIZATE: Uvarenko, Kelic, Bosancic, Janu
ANTRENOR: Ladislav Skorpil
DINAMO: Matache – Molinero, Moți, Grigore, Diabate – Zicu, Kone, Boștină, Ad. Cristea (Torje, 65) – Dănciulescu (Niculae, 46), A. Cristea (Niculescu, 76)
REZERVE NEUTILIZATE: Dolha, Scarlatache, Rus, Tamaș
ANTRENOR: Dario Bonetti
MARCATORI: Andrei Cristea (3), Marius Niculae (58, 82)