EXCLUSIV DINAMO, o nouă ediție, miercuri, de la ora 21, la ProSport. Înaintea derby-ului cu FCSB, partidă pe care „câinii” o consideră „Unicul Derby”, Cătălin Mureșanu, moderatorul emisiunii, are doi invitați din rândul suporterilor dinamoviști. Doi „câini” din generații diferite.
Sergiu Ioan (60 de ani) este fanul roș-albilor de cinci decenii. Pentru el într-o mândră statistică, urmeză derby-ul cu numărul 117, iar din 1979 nu a ratat, pe stadion, vreun meci din calibrul: Dinamo- Steaua, Steaua- Dinamo, Dinamo – FCSB sau FCSB – Dinamo. Sergiu povestește cum s-a trăit și se trăiește un astfel de meci.
Theo Ionescu are 28 de ani și face parte din proiectul „Tribuna Dinamo”. Patru fani dinamoviști au decis să se implice, în iarna acestui an, într-un moment în care clubul se afla în colaps. Și-au sacrificat timpul și banii și au creat, la fiecare eveniment al echipei de suflet, conținut și materiale dedicate suporterilor, de la programe de meci până la produse promoționale cu diferite mesaje.
Emisiunea EXCLUSIV DINAMO poate fi urmărită pe www.prosport.ro, canalul de YouTube ProSport sau pagina de Facebook ProSport.
EXCLUSIV DINAMO este un produs media interactiv, în care fanii „câinilor” pot adresa întrebări atât invitaților cât și moderatorului, în timp ce părerile și sugestiile urmăritorilor vor fi rulate și analizate pe tot parcursul emisiunii.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER