Răzvan Zăvăleanu anunță că Dinamo se va întări serios și își pune toată baza în acționarii clubului: „Ei se vor ocupa!”. VIDEO
Răzvan Zăvăleanu, administratorul judiciar al celor de la Dinamo, anunță întăriri la formația din Ștefan cel Mare și estimează perioada în care acționarii „câinilor” vor începe să facă transferuri.
Răzvan Zăvăleanu anunță că Dinamo se va întări serios și își pune toată baza în acționarii clubului: „Ei se vor ocupa!”
În contextul în care Florin Manea le-a recomandat celor de la Dinamo să aducă nu mai puțin de opt noi jucători, Răzvan Zăvăleanu a anunțat că în mod clar formația din Ștefan cel Mare are nevoie de întăriri, „câinii” fiind pe penultimul loc în Superliga și cu doar două victorii în 17 meciuri. Administratorul judiciar al bucureștenilor este convins că acționarii vor profita de pauza competițională pentru a se ocupa de transferuri.
„(n.r. Florin Manea spunea că vrea să aducă 8 jucători la Dinamo pentru prietenul său Ovidiu Burcă) N-am vorbit cu dl. Manea pe tema asta. Este evident că cei îndreptățiți fac anumite analize, propuneri și se aduc jucători în măsura în care se consideră necesar.
Nu știu dacă 1, 2, 9 sau 10, dar este evident că va trebui făcută o îmbunătățire calitativă a lotului și probabil că în pauza competițională acționarii se vor ocupa de acest aspect, dar nu cred că e cazul să vorbim de un jucător sau altul, de un agent sau altul, important e să vină jucători care pot face față provocării la care e supusă Dinamo în acest moment.
(n.r. cum a aflat de demisia lui Burcă) M-a sunat Andrei Nicolescu și mi-a spus cum stau lucrurile. (n.r. dacă a fost surprins) Nu neapărat. Situația era deja destul de tensionată și cred că toată lumea a ajuns la concluzia că dincolo de toate eforturile care se fac este nevoie de un anumit șoc pentru ca echipa să poată reveni pe o traiectorie normală.
Dincolo de munca depusă de un antrenor sau altul, în general primul care plătește o anumită situație este antrenorul. Probabil că Ovidiu a sperat foarte tare într-un rezultat bun în meciul cu Steaua (n.r. FCSB).
Raportat la ceea ce se întâmplă în rundul echipei, în rândul suporterilor, el a considerat că este mai util pentru Dinamo să facă acest pas și să lase pe altcineva”, a declarat Zăvăleanu la EXCLUSV DINAMO.