Cornel Dinu, legenda lui Dinamo, și-a vândut anul trecut acțiunile pe care le avea în cadrul clubului pe care l-a slujit o viață întreagă.
Dezamăgit de ceea ce s-a întâmplat cu echipa lui de suflet în ultima vreme, Cornel Dinu a acceptat imediat să-și vândă acțiunile, pe o sumă simbolică.
În urmă cu aproape un an, ProSport anunța, în exclusivitate, că legenda lui Dinamo, Cornel Dinu, și-a vândut acțiunile pe care le avea la echipa lui de suflet. Este vorba despre un pachet simbolic de 0,0313% din SC Dinamo 1948 SA.
El a cedat acțiunile celor de la Dinamo-Socios, iar președintele organizației, Lulu Stoica, a dezvăluit cum au decurs lucrurile.
„Cornel Dinu este o persoană admirabilă, monument de înțelepciune, un prieten drag cu care vorbesc zilnic. Negocierile nu au existat. Când am deschis discuția, la o oră târzie în noapte, «Mister» a rezonat imediat. A spus să mergem la București, să rezolvăm.
Nu puteam să ratăm această oportunitate. Obiectivele erau fixate și fără acținile de la «Mister». Ne-am axat pe centrul de copii și juniori plus ajutorul acordat foștilor mari jucători”, a declarat Stoica la EXCLUSIV DINAMO.
Președintele Dinamo-Socios a rescunoscut că a fost surprins de decizia lui Cornel Dinu de a-și vinde acțiunile pe care le avea la Dinamo, dar în special de faptul că a legenda clubului a dat un răspuns atât de rapid.
„Ulterior ne-am gândit că poate e mai mult decât putem duce. Am conștientizat din primul minut că a însemnat enorm. La mijloc a fost o sumă simbolică”, a mai spus el.
Lulu Stoica a mai precizat că Dinamo-Socios a plecat la drum discret, la inițiativa a patru suporteri ai „câinilor” și regretă că, de-a lungul timpului, nu a reușit să atragă mai mulți fani.
Președintele asociației a mai dezvăluit că principalul obiectiv a fost ajutarea centrului de copii și juniori. În acest sens, cei de la Dinamo-Socios au achiziționat echipamente de prezentare, de joc, de antrenament și au cumpărat chiar și apă.
De asemenea, au plătit drumul unui cantonament în Bulgaria și, cu altă ocazie, au făcut același lucru pentru ca o grupă de copii să se prezinte la patrulater la Fetești. În urmă cu o lună, cei de la Dinamo-Socios au contribuit la achitarea costurilor de cazare pentru echipele U17 și U19 la Iași.
„Nu înțeleg reacția de autosuficiență, automulțumire a unor suporteri, care acum câțiva ani dădeau foc hotelurilor și vopseau gardurile.
Unii mai suntem în DDB. Încă de la înființarea ascoiației am avut ostilitate din partea suporterilor. E posibil ca acei suporteri să fi condamnat modalitatea noastră de a ajuta clubul. Am avut parte de atacuri pe facebook, de minciuni. Am fost acuzați că în schimbul banilor pe care i-am dat am cerut acțiuni la club”, a mai precizat Lulu Stoica.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER