Andrei Borza i-a cucerit deja pe rapidiști! Ce spun colegii despre tânărul transferat de la Farul: „Îl va ajuta mult personalitatea lui în Giulești!” | VIDEO EXCLUSIV RAPID

Paul Iacob, fundașul central în vârstă de 27 de ani de la Rapid, și Horațiu Moldovan, portarul în vârstă de 25 de ani al giuleștenilor, au fost invitați în cadrul emisiunii EXCLUSIV RAPID și au vorbit la superlativ despre Andrei Borza.

Andrei Borza i-a cucerit deja pe rapidiști! Ce spun colegii despre tânărul transferat de la Farul

Andrei Borza, fundașul stânga în vârstă de 17 ani, a ajuns la Rapid în această vară, după ce giuleștenii au plătit către Farul Constanța suma de 800 de mii de euro. Tânărul a debutat chiar împotriva fostei echipe, iar suporterii i-au scandat numele minute în șir, în Giulești.

Colegii sunt încântați de personalitatea lui Andrei Borza și sunt convinși că acesta va face față cu brio presiunii din Giulești.

„Sincer să fiu, l-am luat din prima zi, am vorbit cu el, știam din ce mediu vine, i-am explicat că nu mai este la Viitorul, la Farul, aici este Rapid, trebuie să dea totul, să pună suflet și cred că s-a văzut. Știa foștii colegi și știa la ce să se aștepte de la ei, fanii l-au adoptat foarte repede și mă bucur foarte mult pentru el, până la urmă este un copil. Nu trebuie să uităm că până la urmă are 17 ani. Fiecare are drumul lui în viață, eu pot spune că am urcat fiecare treaptă, Liga 4, Liga 3, Liga 2, am luat-o de jos, consider că acest drum a fost în folosul meu. El are un viitor mult mai strălucit și poate face multe în cariera lui”, a spus Paul Iacob, la EXCLUSIV RAPID.

„Chiar la meciul cu Farul aveam foarte mare încredere în acest copil, îl urmărisem în majoritatea meciurilor, mi-a plăcut foarte mult, îl ajută și îl va ajuta foarte mult personalitatea lui pentru a juca în Giulești”, a spus Horațiu Moldovan, la EXCLUSIV RAPID.

Cotat la un milion de euro de către Transfermarkt, Andrei Borza a jucat cinci meciuri pentru Farul Constanța în acest sezon, toate în cupele europene, două în preliminariile Ligii Campionilor și trei în Conference League. În campionat, tânărul jucător a fost ținut pe tușă.

Căpitanul Cristi Săpunaru, laude pentru Andrei Borza

Și Cristi Săpunaru, fundașul central și căpitanul în vârstă de 39 de ani al giuleștenilor, a vorbit la superlativ despre mai tânărul coechiper.

„(n.r. – despre Borza) Foarte multă lume critică strategia de a-l băga în primul meci. Și uitați ce meci a făcut copilul. Dar sfatul meu pentru el, să stea cu picioarele pe pământ. E doar un meci, o să fie nevoie de el tot campionatul. Un meci poate să te ducă sus, un meci poate să te ducă și jos.

Borza e un jucător care a adus un plus Rapidului de la primul meci. Și gândiți-vă că are 17 ani. (n.r. – cum e la antrenamente) O să îi dau eu sfaturi, le ținem pentru noi doi. Nu trebuie să știe cineva ce sfaturi îi dau. E decizia antrenorului dacă intră, dar e un copil valoros. Și ca dovadă a intrat într-un meci important pentru noi, unde era cea mai mare presiune. Și a făcut un meci senzațional.

A avut presiunea vârstei, totuși e un copil încă, are 17 ani. Plus, a avut și presiunea pentru că juca împotriva fostei sale echipe. Vreau să apreciez lucrul acesta. Vizavi de ce a zis Gică Hagi, e normal când dai un jucător și joci imediat cu echipa respectivă, să îl lași să joace. Noi vom face același lucru. E normal, jucătorul s-a exprimat foarte bine și așa ar trebui să se întâmple”, a spus Cristi Săpunaru, săptămâna trecută, la EXCLUSIV RAPID.

Publicat: 30 08. 2023, 00:05