Florin Niță, cel care a apărat poarta României la EURO, are postul în pericol.
Goalkeeper-ul Rapidului se autopropune la națională și știe exact ce trebuie să facă pentru a obține convocarea.
La Campionatul European, naționala României i-a avut drept portari pe Florin Niță, Horațiu Moldovan și pe Ștefan Târnovanu, campion cu FCSB în Liga 1. Fostul goalkeeper al lui Gaziantep a jucat în toate cele 4 meciuri disputate de „tricolori” la EURO.
Deși nu a fost prezent la turneul final, Marian Aioani nu se lasă și vrea să facă tot posibilul pentru a fi observat de Edi Iordănescu.
Portarul Rapidului va continua să lupte pentru a obține convocarea mult dorită, fiind de părere că doar evoluțiile sunt cele care te pot propulsa în vizorul selecționerului.
„Bineînțeles, da. Îmi doresc să am evoluții cât mai bune. Doar evoluțiile te propulsează în vizorul selecționerului. Îmi doresc să am un sezon cât mai bun și să reușesc lucruri mărețe.
Bineînțeles, atâta timp cât eu o să fiu bine o să avem și rezultate. O să vedem ce se va întâmpla. Chiar aștept cu nerăbdare să începem campionatul. Au fost trei luni de când n-am mai jucat un meci oficial și chiar îmi doresc foarte mult să joc unul”, a declarat Marian Aioani la EXCLUSIV RAPID.
Sunt jucători buni, de calitate. Mă bucur că au venit unii băieți, i-am așteptat cu brațele deschise. Suntem aici pentru a-i integra cât mai bine în grupul nostru de jucători. Sper că o să facem lucruri foarte frumoase împreună. Câștigarea campionatului este obiectivul meu. La sfârșitul sezonului să ies cel mai bun portar. Sper, chiar îmi doresc foarte mult lucrul acesta”, spunea Aioani despre noii săi colegi, dar și despre obiectivul său în sezonul viitor.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER