Ce se întâmplă cu Borza după ce a luat cartonaș roșu! Comparația cu strategia lui Mircea Lucescu. VIDEO

Ce se întâmplă cu Borza după ce a luat cartonaș roșu! Comparația cu strategia lui Mircea Lucescu
Vezi galeria foto - 4 poze

În direct la EXCLUSV RAPID, Constantin Schumacher, fostul jucător și antrenor al giuleștenilor, a vorbit, printre altele, și despre ce se întâmplă cu Borza după ce a luat cartonaș roșu în debutul meciului din deplasare cu Petrolul, terminat la egalitate, scor 0-0.

După acest moment, au existat fani rapidiști care au susținut că tânărul fundaș stânga ar trebui să primească o amendă disciplinară din partea clubului, pentru ca pe viitor să fie mai atent, mai ales când vine vorba despre starturi de partidă.

Ce ar trebui să se întâmple cu Borza la Rapid după cartonașul roșu primit în startul meciului cu Petrolul

Doar că fostul mijlocaș ofensiv, în prezent antrenor la CS Mioveni, nu este de acord cu această idee și a argumentat pe larg de ce, făcând o paralelă și cu un episod trăit de el la Rapid, pe vremea când antrenor în Giulești era Mircea Lucescu.

„Din punctul meu de vedere, nu a fost (n.r. de roșu), mai ales că era minutul 3 (n.r. 6), trebuia să treacă mult mai ușor peste această fază, cu un galben, și totul se… Era foarte devreme, cred că putea să treacă mult mai ușor peste această fază și nu se mai întâmpla nimic.

(…) Ce să-i spun? (n.r. lui Borza) Nu pot să-i spun nimic, este un jucător de viitor, de mare viitor. Nu există (n.r. să fie amendat). Din punctul meu de vedere, nu poți să faci așa ceva cu un copil. Hai să îți dau un exemplu.

Eram jucător și era Mărgăritescu și a fost primul lui meci ca titular la Rapid. L-a băgat Mircea Lucescu, cel mai mare antrenor, din punctul meu de vedere, din România. L-a băgat titular, i-a dat banderola de căpitan și prin minutul 60-70 a luat cartonaș roșu. Ce trebuia să îi facă Mircea Lucescu?

I-a zis «Nu-i nimic, trage de tine, pregătește-te, că o să fii mai bun și sunt sigur că o să faci carieră». Făcând o paranteză la Borza, care e un jucător de viitor, nu ai cum să îi dai în cap unui jucător tânăr, are 18 ani. Sunt sigur că în scurt timp va bate la echipa națională”, a spus Constantin Schumacher, la EXCLUSIV RAPID.

Publicat: 19 12. 2023, 22:35