Conducerea clubului Rapid i-a decis viitorul lui Horațiu Moldovan! Ce se întâmplă cu portarul echipei naționale: „Nu cred că îi neliniștește pe jucători”. VIDEO

Fotbalistii rapidisti Cristian Ionuț Săpunaru, Horațiu Alexandru Moldovan,Alexandru Ioniță si Paul Alexandru Iacob în meciul de fotbal dintre FC BOTOSANI și FC RAPID 1923 SA, contând pentru SUPERLIGA SUPERBET, desfășurat pe Stadionul Municipal din Botoșani, sâmbătă 2 decembrie 2023. © FOTO: Ionuț TABULTOC/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 6 poze

Daniel Niculae, președintele clubului Rapid București, a fost invitat în cadrul emisiunii EXCLUSIV RAPID și a vorbit despre posibila plecare a lui Horațiu Moldovan, portarul în vârstă de 25 de ani al giuleștenilor.

Daniel Niculae a vorbit despre viitorul lui Horațiu Moldovan la Rapid

Horațiu Moldovan a avut evoluții bune în tricoul echipei naționale a României, în preliminariile pentru Campionatul European din 2024 și a pus umărul serios la calificarea primei reprezentative la turneul final.

După impresia bună pe care a lăsat-o portarul român, au apărut din ce în ce mai multe discuții despre posibila sa plecare de la Rapid și chiar s-a vorbit despre o ofertă din partea campioanei Croației, Dinamo Zagreb.

Daniel Niculae, însă, asigură că Horațiu Moldovan nu va pleca în această iarnă de la Rapid București.

„(n.r. întrebat dacă discuțiile despre plecarea lui Horațiu Moldovan îi neliniștește pe colegi) Nu cred. Mai sunt patru meciuri până la finalul acestui an. Va urma o minivacanță binevenită pentru toată lumea, iar eu sper ca Horațiu să continue alături de noi.

Dacă ar pleca, cred că ar cam trebui să știm și noi sau noi primii, nu? Deci Horațiu rămâne alături de noi, se termină acest an, sperăm cu patru victorii și pe urmă vor pleca în vacanță”, a spus Daniel Niculae, în cadrul emisiunii EXCLUSIV RAPID.

Cotat la două milioane de euro de către Transfermarkt, Horațiu Moldovan a jucat 18 meciuri pentru Rapid București în acest sezon din Superliga.

Ce a spus Horațiu Moldovan despre plecarea de la Rapid

Horațiu Moldovan a vorbit recent despre acest subiect și nu a exclus o posibilă plecare de la Rapid.

„Asta e o întrebare pe care am primit-o în ultimele două săptămâni foarte des, mai am patru meciuri la Rapid și apoi se va deschide perioada de transferuri.

Dacă cineva se va decide să plătească clauza, atunci mă pot gândi dacă fac pasul afară sau rămân la Rapid.

(n.r. – clauza de reziliere e de 800.000 de euro?) Asta nu e fair-play să vă spun față de clubul Rapid, dar e acolo, în zona asta.

Pentru asta am muncit, să ajung la Euro 2024 și dacă voi face pasul afară, asta va fi prima condiție, să plec cu prima șansă la echipa la care merg”, a spus Horațiu Moldovan, potrivit Fanatik.

Publicat: 05 12. 2023, 22:03