Rapid a fost deziluzia totală a play-off-ului din Superliga, cu un singur punct obținut din 21 posibile, fapt ce a dus la ratarea tuturor obiectivelor din acest sezon.
Nicolae Grigore, fost campion cu Rapid în anul 2003, spune care a fost momentul care a debusolat complet formația vișinie și din care nu își revine nici măcar în momentul de față.
Fostul mijlocaș al Rapidului este convins că momentul în care Daniel Niculae și liderul galeriei Liviu Bocciu au fost luați pe sus de anchetatori în dosarul legat de materialele pirotehnice a fost cel care a dinamitat total situația în Giulești.
„Seară tristă, modul cum s-a terminat acest meci cu Universitatea Craiova, cu gol primit la ultima fază. Dureros meci, la Rapid s-a tot întâmplat în ultimul timp. Aseara s-a terminat orice șansă la obiectiv. Nimeni nu se gândea că se va ajunge aici la finalul sezonului regulat, la câștigarea unui singur punct din 21 posibile.
Erau toate premisele ca Rapidul să aibă o șansă importantă la campionat. Este de analizat ce s-a întâmplat la Rapid după meciul cu cu FSCB, scor 4-0. Acel moment a fost ca un trăsnet, cu materialele pirotehnice, cu Daniel Niculae, au lăsat urme adânci la Rapid. Acela a fost momentul care a dispersat din emulația de la Rapid.
La un club ca Rapid ai nevoie de continuitate ca să ai rezultate. Sezoanele bune sunt cele care se încheie cu trofee, nu doar că bați pe FCSB și pe Dinamo”, a declarat Nicolae Grigore la EXCLUSIV Rapid.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER