Reacția dură a lui Mircea Lucescu atunci când a realizat că Rapid pierde titlul de campioană: „Copile, dacă tu cădeai acolo, era penalty clar și se putea câștiga!”. VIDEO

Un fost mijlocaș al Rapidului știe unde au pierdut giuleștenii titlul în 1998, iar Mircea Lucescu i-a atras atenția că putea schimba soarta campionatului.

Rapid a pierdut titlul de campioană, în ultima etapă a sezonului 1997 – 1998, împotriva Universității Craiova, scor 2-2. Atunci, Steaua a învins pe Gloria Bistrița, 5-2, reușind să deturneze trupa lui Mircea Lucescu din drumul spre titlu.

Reacția dură a lui Mircea Lucescu atunci când a realizat că Rapid pierde titlul de campioană: „Copile, dacă tu cădeai acolo, era penalty clar și se putea câștiga!”

Zeno Bundea, fostul fotbalist al Rapidului din perioada 1997 – 1999, a povestit despre faza în care putea obține penalty, în meciul decisiv din 1998. Atunci, deși a simțit că este atins de Marius Iordache, fază petrecută în careul echipei oltene, mijlocașul nu a căzut.

„Și acum îmi aduc aminte. Am fost pe bancă, am intrat la 2-1 sau 2-2 și am avut o incursiune pe partea dreaptă, am intrat în careu și Iordache, fiind fundaș stânga, m-a atins, dar eu, neavând experiență, nu am căzut. După meci mă cam certase (n.red. – Mircea Lucescu): «Copile, dacă tu cădeai acolo, era penalty clar și se putea câștiga meciul»”, a rememorat Zeno Bundea, la Exclusiv Rapid.

Au făcut egal cu Rapid, dar au ratat cupele europene

Înaintea ultimei etape a sezonului, clubul patronat de George Copos se afla la egalitate de puncte cu Steaua, însă, datorită golaverajului, giuleștenii aveau prim-planul pentru a câștiga titlul.

Universitatea Craiova a remizat cu Rapid, însă oltenii au ratat prezența în următorul sezon al Cupei UEFA. Situația atipică a fost cauzată de faptul că Rapid a câștigat Cupa României în acel sezon, chiar în meci direct. Astfel, dacă elevii lui Mircea Lucescu cucereau titlul de campioană, locul de cupe europene obținut în urma succesului din Cupa României ar fi fost cedat oltenilor.

Sezonul următor, Rapid a reușit să câștige al doilea titlu de campioană din istoria clubului, cu 28 de victorii cinci egaluri și o singură înfrângere.

 

Publicat: 27 03. 2024, 18:48