Ciprian Marica a confirmat ProSport! Cum se implică la Dinamo și pentru ce va încasa 7.000 de euro lunar

Pablo Cortacero și colaboratorii săi caută variante pentru a păstra identitatea clubului Dinamo. Unul dintre cele mai importante aspecte este locația în care se află birourile clubului. În acest moment, administrația roș-albilor este amplasată la RIN Grand Hotel, dar în cel mai scurt timp se va muta în zona Ștefan cel Mare. Dacă totul merge așa cum s-a stabilit, Dinamo se va muta în noua locație pe 1 octombrie.

UPDATE, 22 octombrie. Ciprian Marica a confirmat informația dezvăluită de ProSport pe 15 septembrie, conform căreia oficialii spanioli de la Dinamo au apelat la el pentru a muta birourile într-o locație deținută de el.

„Să vă spun realitatea, sunt implicat în mod direct, cei de la Dinamo au discutat cu mine despre birouri, vor să se mute în Ștefan cel mare, mă întrebau de o locație pe care eu o dețin pentru viitorul lor sediu. Mai departe, până la împrumuturi financiare e cale lungă, m-a deranjat ce a apărut în presă, nu mi-au cerut bani împrumut, am discutat despre ce trebuie să plătească în caz că vor să închirieze birourile, cât și despre magazinul oficial al clubului. În afară de lucruri de amenajare și doleanțele pe care le au, nu au discutat altceva”, a spus Ciprian Marica pentru Pro X.


Știrea inițială

ProSport a aflat că managementul dinamovist va fi mutat într-o clădire de birouri care îi aparține lui Ciprian Marica. În schimb, fostul mare internațional va primi o chirie de aproximativ 7.000 de euro pe lună. Încă nu au fost semnate actele, dar șansele ca afacerea să pice sunt foarte mici.

Spaniolii conduși de Cortacero și-au propus să se mute în noua locație la data de 1 octombrie. Aceștia ar fi dorit să facă mutarea mai rapid, dar cel care s-a opus a fost directorul general Bogdan Bălănescu. Acesta i-a anunțat pe colaboratorii săi iberici că este vorba despre foarte multe acte contabile care trebuie mutate fizic și riscul pierderii lor pe drum este foarte mare. Astfel, data s-a amânat pentru a fi siguri cu toții că mutarea se va face în ordine, actele vor fi inventariate, și astfel nu se va pierde nimic.

Țălnar a vorbit cu Clubul Sportiv, dar nu există loc suficient

Directorul tehnic al ”câinilor”, Cornel Țălnar, și-ar fi dorit ca sediul clubului să fie mutat în clădirea istorică a Clubului Sportiv Dinamo, din parcul sportiv aflat în Șoseaua Ștefan cel Mare. ProSport a scris în urmă cu ceva timp despre o vizită pe care ”Papa” i-a făcut-o președintelui CS Dinamo, Ionuț Popa, pentru a discuta condițiile unei posibile mutări. Cererea antrenorului dinamovist a fost însă doar una verbală, iar șeful clubului sportiv l-a sunat pe Bălănescu și i-a spus că așteaptă o cerere scrisă în sensul acesta. Bălănescu s-a ocupat de acte, dar clubul sportiv le-a transmis noilor patroni că nu au suficiente birouri pentru a satisface cererea spaniolilor.

Fanii le-au cerut mutarea

Suporterii dinamoviști s-au întâlnit recent cu noua conducere alb-roșie. Printre problemele ridicate de aceștia s-a aflat și locația birourilor. Ultrașii consideră că este extrem de important pentru spiritul ”câinilor” ca birourile clubului să fie amplasate în Ștefan cel Mare, la fel ca atunci când echipa a bifat cele mai mari performanțe din istoria clubului. Birourile clubului au fost mutate prima oară la Hotel Caro, în 2012, din cauza unor renovări ale Hoteluli Dinamo. În 2013 după ce Ionuț Negoiță a preluat tot pachetul de acțiuni de la Nicolae Badea, sediul s-a mutat la RIN Grand Hotel, stabiliment deținut de Negoiță. Fostul finanțator i-a anunțat pe spanioli că le mai poate pune la dispoziție birourile din hotel oricât timp au nevoie până se găsește un alt sediu. Sub comanda lui Nicolae Badea, administrația a avut mereu sediul în parcul din Ștefan cel Mare.

Suporteri dinamovisti cu fulare in tribuna la meciul de fotbal dintre Dinamo Bucuresti si Universitatea Craiova, din cadrul Ligii 1 Casa Pariurilor, desfasurat pe Arena Nationala din Bucuresti, duminica 21 iulie 2019. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

 

Publicat: 22 10. 2020, 14:00
Actualizat: 22 10. 2020, 15:16