Gigi Becali a reacționat pentru ProSport după gafa comisă de FCSB înaintea meciului cu Dinamo București din manșa retur a semifinalelor Cupei României.
Olimpiu Moruțan nu are drept de joc în returul semifinalelor Cupei României, cu Dinamo, toate acestea din cauza celor două cartonașe primite cu Metaloglobus și returul cu formația din „Ștefan cel Mare”, iar Gigi Becali a reacționat după ce roș-albaștrii au aflat cu cinci ore înaintea duelului de pe „Arena Națională” că n-au voie să-l folosească pe mijlocașul U21.
Gigi Becali, patronul celor de la FCSB, a citit reporterilor ProSport articolul din Regulamentul Disciplinar primit de la angajații săi în ceea ce privește situația în care se află Olimpiu Moruțan. „Tată, acum suntem pe regulamente și nu este chiar așa cum ne-au avertizat unii. La meciurile de baraj și din Cupa României până într-o anumită fază cartonașele galbene se pot șterge. Te invit să te uiți la artocolul 40 din regulamentul disciplinar.
Nu voi tăia capul nimănui Cred că voi da ordin să îl trecem în lotul de 18 (n.r. după reluarea Ligii 1 din lotul unei echipe pentru meciurile din Liga 1 și Cupa României sunt 20 de jucători), dar să evităm discuțiile și să nu le dau apă la moară dinamoviștilor nu cred că îl vom băga să joace. O să mă consult cu Meme și Argăseală”,a spus Gigi Becali pentru ProSport.
„Cartonaşele galbene primite într-o competiţie nu sunt preluate sau executate în altă competiţie. Cartonașele galbene sunt preluate în cadrul fazelor succesive ale aceleiaşi competiţii. Prin excepţie, avertismentele primite în prima fază a competiţiei/până în optimile de finală ale Cupei României nu vor mai fi preluate în jocurile de baraj/sferturile de finală ale Cupei Românei”, apare în Regulamentul Disciplinar al FRF.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER