Gigi Mulțescu și Cornel Țălnar vor să plece de la Dinamo! Rezultatele testelor Covid-19, decisive pentru soarta celor doi | EXCLUSIV

ProSport a aflat că Gigi Mulțescu și Cornel Țălnar vor să renunțe să mai antreneze Dinamo, toate acestea din cauza problemelor apărute la clubul din „Ștefan cel Mare”.

Alertă în tabăra dinamovistă! Îngrijorat pentru sănătatea sa și a familiei, Gigi Mulțescu s-a refugiat la casa din Hațeg și pare din ce în ce mai sceptic că se poate risca să mai lucreze la un club unde s-au descoperit nu mai puțin de 10 cazuri pozitive de COVID-19.

Gigi Mulțescu și Cornel Țălnar vor să renunțe să antreneze Dinamo

Astfel, ProSport a aflat că s-a discutat și varianta de a asigura Cornel Țălnar banca tehnică în cazul plecării lui Gigi Mulțescu, dar nici acesta nu mai pare dispus să își asume o retrogradare, în condițiile în care nu are suficienți jucători pentru a forma o echipă de start competitivă. Iar chemarea unor juniori se poate arăta periculoasă, în situația în care foarte mulți jucători de bază lipsesc, iar scorurile ar putea lua proporții mari în cazul unor înfrângeri.

Măsură de precauție: echipa va fi închisă la Săftica!

Marți dimineață toți jucătorii și staff-ul se vor retesta, iar în cursul zilei vor afla rezultatele. Cei care vor fi negativi la COVID-19 pentru al doilea test la rând, vor fi băgați urgent în cantonament la Săftica și nu vor mai fi lăsați să iasă până nu se vor termina meciurile din play-out-ul Ligii 1.

Dinamoviștii sunt însă cei care susțin cel mai vocal să se oprească Liga I. Dar dacă rezultatele testelor pentru noul coronavirus ies din nou pozitive la mai mulți dintre ei, Mulțescu și Țălnar nu mai sunt dispuși să lucreze în aceste condiții și echipa se va trezi într-un nou impas.

Pe lângă cei 10 jucători infectați cu COVID-19, a mai apărut și al 11-lea caz în curtea dinamoviștilor, maseurul echipei. Iar îngrijorarea este cu atât mai mare cu cât acesta este persoana  din staff care intră în contact cu toți fotbaliștii. Dacă emoțiile au crescut din această privință, roș-albii au și o veste mai bună: Diego Fabbrini și Andrei Sin nu mai sunt spitalizați și s-ar simți mai bine.

Lista jucătorilor de la Dinamo ce au contactat coronavirus:

1. Valentin Lazăr (30 de ani, mijlocaș stânga)
2. Filip Mrzljak (27 de ani, mijlocaș defensiv)
3. Ricardo Grigore (21 de ani, fundaș central)
4. Mihai Popescu (27 de ani, fundaș central)
5. Alexandru Răuță (28 de ani, mijlocaș defensiv)
6. Ștefan Fara (19 ani, portar)
7. Andrei Sin (28 de ani, fundaș stânga)
8. Diego Fabbrini (29 de ani, mijlocaș ofensiv)
9. Aleksander Mitrovici (17 ani, portar)
10. Dan Tălmaciu (19 ani, fundaș)

 

Publicat: 20 07. 2020, 12:38
Actualizat: 20 07. 2020, 13:14