Ionuț Negoiță, fostul patron al celor de la Dinamo București, le taie din elan dinamoviștilor care speră în continuare să aibă un nou stadion în „Ștefan cel Mare”.
Afaceristul de la RIN a dezvăluit pentru ProSport că cea mai mare dezamăgire a sa are legătură cu faptul că în „Ștefan cel Mare” nu a fost construit un nou stadion. Mai mult, acesta
„Din momentul în care m-am decis să ies din fotbal nu mi-am mai făcut timp pentru asta că mi-am dat seama că e degeaba. Mi-am dat seama că nu pot schimba mare lucru. Eu le-am spus că se descurce că nu e doar datoria mea să țin Dinamo și să caute soluții, să caute sponsori, investitori, finanțare, că Dinamo e de dat.
A fost una din marile dezamăgiri ale mele (n.r. faptul că nu s-a construit un nou stadion în „Ștefan cel Mare”). Mi-am dat seama că poate fi blocat un proiect public de către un privat și toată lumea ridică din umeri. Atunci mi-am dat seama că trebuie să duc eu toate luptele și pentru ce aș face eu asta? Mai vedeți și voi. Nu mai vreau să comentez. Le-am zis să se ocupe, să se implice. Pe Negoiță să-l uitați. Nu mai am speranțe ca la Dinamo să se construiască un nou stadion. Noii investitori vor decide unde vor să joace. Ei sunt din domeniul fotbalului și poate au planuri mari”, a spus Ionuț Negoiță pentru ProSport.
După plecarea lui Ionuț Negoiță de la conducerea clubului Dinamo București, oficialii echipei din Ștefan cel Mare au anunțat că formația antrenată de Gigi Mulțescu o să joace meciurile de pe teren propriu pe „Arena Națională” în sezonul 2020 – 2021.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER