Veste bună pentru Toni Petrea! Popescu, Cristea și încă trei jucători s-au vindecat de COVID-19 și au revenit la antrenamentele FCSB-ului | EXCLUSIV

Ovidiu Marian Popescu il felicita pe Iulian Lucian Cristea in meciul de fotbal dintre FCSB si Dinamo Bucuresti, contand pentru Liga 1 Casa Pariurilor, desfasurat fara spectatori pe Arena Nationala din Bucuresti, sambata 3 octombrie 2020. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 4 poze

Toni Petrea a primit o veste bună înaintea meciului pe care FCSB îl va juca pe terenul celor de la Academica Clinceni, luni, 19 octombrie, în etapa a 7-a din Liga 1, toate acestea după ce cinci jucători importanți s-au vindecat de COVID-19.

Ovidiu Popescu, Andrei Miron, Iulian Cristea, Vali Crețu și Andrei Pandele au fost depistați pozitiv la testele efectuate vineri, 9 octombrie, dar aceștia au solicitat să mai fie testați iar pentru a vedea dacă au scăpat de virusul asiatic.

Popescu, Cristea și încă trei jucători de la FCSB au scăpat de COVID-19 înaintea meciului Academica Clinceni – FCSB

Astfel, ProSport a aflat că cei cinci jucători au fost testați pentru COVID-19 în urmă cu două zile, iar aceștia s-au prezentat la antrenamentele fostei vicecampioane a României după ce rezultatele au fost negative. În aceste condiții, Toni Petrea se va putea baza pe serviciile lor la meciul cu Academica Clinceni de luni, 19 octombrie.

Lipsește Andrei Vlad la meciul Academica Clinceni – FCSB?

Toni Petrea ar putea să nu se poată baza pe serviciile lui Andrei Vlad la partida cu Academica Clinceni, toate acestea deorece goalkeeperul a fost în contact cu Alexandru Pașcanu, jucător depistat pozitiv la echipa națională a României, iar medicii de la FRF (Federația Română de Fotbal) i-au transmis portarului de la FCSB să se izoleze pentru câteva zile.

Astfel, în poarta FCSB-ului la meciul cu Academica Clinceni se va afla Cătălin Straton, goalkeeper care ultima dată a jucat pentru rivala Dinamo București și care a adunat 3 meciuri în tricoul FCSB-ului, dintre care unul în Europa League, cu Slovan Liberec, și două în Liga 1.

  • Pentru FCSB urmează meciul cu Academica Clinceni, luni, 19 octombrie, de la ora 21.00, în etapa a 7-a din Liga 1, iar partida va fi Live Video Online pe www.prosport.ro și la TV pe Digi Sport, Look Plus și Telekom Sport.
Publicat: 14 10. 2020, 09:31
Actualizat: 14 10. 2020, 09:34