Cristi Chivu putea evolua la Real Madrid, ex – căpitanul echipei naționale fiind de asemenea și pe lista celor de la FC Barcelona. Victor Becali, fost impresar, dar și naș al fostului fundaș, a dezvăluit la ProSport Live motivul pentru care transferul nu s-a mai realizat.
Chivu a jucat în străinătate la Ajax Amsterdam, în 1999, fiind prima sa experiență la un club din străinătate. Aici a activat alături de Sneijder sau Zlatan Ibrahimovic și a câștigat campionatul, Cupa și Supercupa (în 2002).
În 2003 a ajuns la AS Roma, după care în 2007 a fost ținta a trei cluburi mari: Real Madrid, FC Barcelona şi Inter Milano.
A ales formația italiană, semnând un acord pentru cinci ani și aici a cunoscut cele mai mari realizări ale carierei.
Chivu a devenit de trei ori campion al Italiei, în sezoanele 2007 – 2008, 2008 – 2009 şi 2009 – 2010. A câştigat Cupa Italiei de două ori, 2009 – 2010 şi 2010 – 2011, plus Supercupa, în 2008 şi 2010.
Dar, mai ales, Cristian Chivu a triumfat în sezonul 2009 – 2010, Inter cucerind Liga Campionilor. Tot atunci trupa din Peninsulă a obținut și trofeul Campionatului Mondial al Cluburilor.
„Chivu când era la Roma îl sunau foarte mulți și el spunea: Ia numărul de telefon și sună-l pe Becali…Când a fost discuția cu Real Madrid, eu m-am întâlnit cu Mijatovic – eram cu Tamaș la Paris, când a semnat cu Auxerre – i-am zis apoi că fratele meu (n.red. – Giovanni) e la Parma, au discutat și s-au văzut la Madrid.
I-am zis lui Cristi de întâlnire și el ne-a spus să nu-i mai transmitem toate chestiile astea, că-l zăpăcim…Dacă Roma venea din timp cu o ofertă concretă, poate cu salariul la jumătate față de ce era la Inter, ar fi prelungit contractul.
Dar, până la urmă Mijatovic l-a sunat și pe Chivu. A fost ceva de genul: Sunt jucători care plătesc să vină la Madrid! Deci, Barcelona a tratat cu Roma, Real Madrid la fel, Inter…A fost o conjunctură. Până la urmă a ales cel mai bine” a declarat Victor Becali, la ProSport Live.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER