Acord între cele zece echipe din Formula 1. Toți constructorii au semnat o înțelegere, denumită Concorde Agreement, care stabilesc noile reguli până în 2025

Formula 1, Federaţia internaţională de automobilism şi cele 10 echipe participante au semnat un nou acord comercial (Concorde Agreement) până cel puţin la finele anului 2025, în care se stabilesc termenii prin care echipele participă la curse şi modul în care se împart premiile şi drepturile de televizare.

Prezentarea echipelor de Formula 1 în sezonul 2020: bugete, salarii piloți, conducere și obiective | VIDEO

Numele grele din costructori au semnat rapid noua înțelegere

Ferrari, Williams şi McLaren au anunţat de marţi că au semnat acordul, iar F1 a precizat că restul echipelor au acceptat noii termeni miercuri dimineaţă.

„Acest an a fost fără precedent pentru întreaga lume şi noi suntem mândri că Formula 1 a reuşit să reia în ultimele luni cursele într-un mod sigur. Am spus la începutul anului că, din cauza naturii fluide a pandemiei, acordul (Concorde Agreement) va lua un timp suplimentar şi suntem încântaţi că până în august am reuşit să ajungem la o înţelegere cu cele zece echipe privind planurile de viitor pe termen lung din sportul nostru”, se arată într-un comunicat al lui Chase Carey, preşedintele Formula One.

„Noul acord comercial, coroborat cu noile regulamente din 2022, vor pune bazele pentru transpunerea lui în realitate şi de a crea un mediu cât mai echitabil atât financiar cât şi din punct de vedere al limitării diferenţelor dintre echipe pe circuitele de curse”, concluzionează comunicatul Formula One.

Record pentru Kimi Raikkonen

Pilotul finlandez Kimi Raikkonen a înregistrat, duminică, un nou record, cei mai mulţi kilometri la volanul unui monopost de Formula 1, 84.013, care înseamnă mai mult de două ori circumferinţa Pământului.

De mai bine de două sezoane, campionul mondial din 2007 nu mai este în prim-planul Formulei 1, dar, la 40 de ani, Kimi Raikkonen continuă să-şi scrie legenda pe circuite, la aproape douăzeci de ani după ce şi-a făcut debutul în acest sport, la Marele Premiu al Australiei din 2001.

Publicat: 20 08. 2020, 06:49