Care sunt cele 10 noutăți ale sezonului de Formula 1 din 2022. Prima cursă a Marelui Circ are loc duminică în Bahrain | SPECIAL

77 BOTTAS Valtteri (fin), Mercedes AMG F1 GP W12 E Performance, action, start and 33 VERSTAPPEN Max (nld), Red Bull Racing Honda RB16B Formula 1 Championship Formula 1 Rolex Turkish Grand Prix 2021, 16th round of the 2021 FIA Formula One World Championship, Tuzla, Turkey - 10 Oct 2021,Image: 637408885, License: Rights-managed, Restrictions: , Model Release: no, Credit line: Profimedia
Vezi galeria foto - 14 poze

Sezonul 2022 de Formula 1 debutează duminică 20 martie cu Marele Premiu al Bahrainului.

Noul sezon de Formula 1 începe în acest week-end, după o pauză competiţională în care echipele au trebuit să dezvolte maşinile după specificaţii noi, care aduc multe schimbări tehnice şi vizuale, ce au avut ca principal scop facilitarea depăşirilor.

Printre cei 20 de piloţi din acest sezon se numără patru campioni mondiali, Max Verstappen (un titlu), Lewis Hamilton (7), Sebastian Vettel (4) şi Fernando Alonso (2), şi un debutant, chinezul Guanyu Zhou, de 22 ani.

Care sunt cele 10 noutăți ale sezonului de Formula 1 din 2022. Prima cursă a Marelui Circ are loc duminică în Bahrain | SPECIAL

ProSport a căutat principalele noutăți ale noului sezon din Marele Circ:

1. Combustibilul din sezonul 2022 va fi unul mai curat, cantitatea de biocombustibil din amestecul carburant va creşte de la 5,75% la 10%, iar greutatea maşinilor va urca de la 725 de kilograme la 790 kg.

2. Google îngroaşă rândul companiilor de tehnologie care se promovează prin intermediul Formulei 1, unde se va număra printre sponsorii echipei McLaren.

Începând din sezonul 2022, vreme de mai mulţi ani, Google va sponsoriza echipa McLaren de Formula 1. Nu au fost anunţate nici durata exactă, nici valoarea contractului.

3. Forul conducător al Formulei 1 a modificat regulamentul maşinii de siguranţă (safety car) începând din acest sezon pentru a evita repetarea unui controverse care a izbucnit anul trecut la Abu Dhabi (Emiratele Arabe Unite), în cursa decisivă pentru soarta titlului mondial la piloţi.

Federaţia Internaţională de Automobilism a precizat într-o ediţie revizuită a regulamentelor sportive pentru 2022 că „toate” va înlocui mai ambiguul „orice”, în regula care precizează că toate maşinile depăşite cu un tur vor fi obligate să treacă în faţa maşinilor de la conducere, inclusiv a safety car-ului.

Un automobil din gama Mercedes-AMG GT Black Series va fi noul safety car în sezonul 2022 al Campionatului Mondial de Formula 1, care începe la 20 martie, în locul Mercedes-AMG GT R

Record de curse în acest sezon de Formula 1: 23

4. Trei mari premii, Imola, Austria şi Brazilia, vor avea şi curse de sprint.

5. Sezonul 2022 al Formulei 1 va debuta duminică în Bahrain şi va cuprinde un număr record de curse, 23, însă o poziţie a rămas liberă după anularea Marelui Premiu al Rusiei, de la Soci. În acest an va avea loc prima cursă de Formula 1 la Miami, în timp ce Qatarul nu va găzdui un Grand Prix în acest an din cauza Cupei Mondiale de fotbal, în timp ce China lipseşte în continuare din cauza restricţiilor legate de Covid-19.

6. Australia, Singapore, Canada şi Japonia revin în Formula 1 după ce au lipsit din cauza pandemiei

7. Plafonul bugetar, redus acum la 140 de milioane de dolari, a fost introdus ca un alt element strategic pentru constructori.

8. Bolizii, mai grei, cu roţi mai mari, arată foarte diferit faţă de modelele din 2021, dar rămâne de văzut dacă toate aceste modificări vor avea succes şi dacă limitele regulamentare nu au fost împinse prea departe.

Ce nume va avea Lewis Hamilton din 2022?

9. Pilotul britanic Lewis Hamilton a declarat că este în proces de a-şi schimba numele, pentru a include numele de familie al mamei sale, Larbalestier. Hamilton a făcut această dezvăluire la Dubai Expo, unde a pus la îndoială tradiţia ca femeile să-şi piardă numele de familie atunci când se căsătoresc.

Părinţii lui Hamilton, Anthony Hamilton şi Carmen Larbalestier, au divorţat când Lewis era mic.

10. Danezul Kevin Magnussen a semnat un contract pe mai mulţi ani cu echipa Haas, care a renunţat săptămâna trecută la serviciile rusului Nikita Mazepin. Magnussen a fost pilot al echipei McLaren în 2014-2015 şi la Renault în 2016. El a mai concurat pentru Haas în perioada 2017-2020. Alături de Magnussen, pentru Haas va concura în acest an Mick Schumacher.

Publicat: 17 03. 2022, 08:23
Actualizat: 17 03. 2022, 08:25