Lewis Hamilton, decizie radicală înaintea noului sezon din Formula 1! Fostul campion mondial, gata să-și schimbe numele: „Puțini știu asta!”

Lewis Hamilton și-a surprins fanii înaintea unui nou sezon de Formula 1, în condițiile în care britanicul este decis să-și schimbe numele.

Fostul campion mondial vrea să-și adauge numele de fată al mamei sale, Larbalestier, ca un omagiu pentru un om special din viața sa.

Max Verstappen (Red Bull), în vârstă de 24 de ani, a cucerit primul său titlu de campion mondial la Formula 1, învingându-l pe rivalul său Lewis Hamilton (Mercedes) în ultimul tur al ultimului Grand Prix al sezonului, cel de la Abu Dhabi.

Lewis Hamilton vrea să-și schimbe numele înaintea sezonului din Formula 1

Părinții lui Lewis Hamilton au divorțat atunci când starul din Formula 1 era doar un copil, astfel că pilotul a rămas cu numele tatălui.

Lewis și-a petrecut cea mai mare parte a copilăriei alături de tatăl Anthony și de mama sa vitregă, Linda.

„Sunt foarte mândru de numele familiei mele: Hamilton. De fapt, puţin ştiu că numele de familie al mamei mele este Larbalestier. Şi sunt pe cale să pun asta în numele meu. Pentru că nu înţeleg pe deplin ideea că, atunci când oamenii se căsătoresc, femeia îşi pierde numele. Îmi doresc foarte mult ca numele ei să continue cu numele Hamilton”, a spus Lewis Hamilton.

Deși n-a mai devenit campion mondial, Lewis Hamilton va rămâne cel mai bine plătit pilot din Formula 1, britanicul încasând un salariu de 46 de milioane de lire sterline pe sezon.

Publicat: 14 03. 2022, 21:41
Actualizat: 14 03. 2022, 21:42