Organizatorii Marelui Premiu de Formula 1 al Principatului Monaco, cel mai vechi Grand Prix din Marele Circ, alături de Marea Britanie, Italia şi Franţa, renunţă la o tradiţie istorică, ziua liberă de vineri, informează presa internațională.
Din 2022, Marele Premiu de la Monte Carlo se va desfăşura după formatul obişnuit, cu antrenamente vineri, calificări, sâmbătă şi cursa, duminică. Brazilianul Ayrton Senna a câștigat cele mai multe ediții la Monaco, 6.
Până în prezent, ziua de vineri era liberă, iar antrenamentele erau programate joia. Această tradiţie data de pe vremea când cursa monegască era organizată în weekend-ul în care se marca Înălţarea şi a rămas valabilă şi după ce competiţia nu a mai fost legată de această sărbătoare religioasă.
Sărbătoarea a oferit, de asemenea, un bonus profitabil pentru economia locală, echipele și oaspeții ajungând în principat mai devreme cu o zi decât ar face-o în alte locuri.
Odată cu inaugurarea primului sezon din Formula 1 în 1950, cursa de la Monaco a fost introdusă în calendar ca fiind a doua etapă din campionat, fiind câștigată de Juan Manuel Fangio. Câteva ediții nu s-a desfășurat, dar din 1956 face parte an de an din circuitul din Marele Circ.
F1: Monaco Grand Prix will follow a new format from 2022#MonacoGP #F1 #racing https://t.co/xdNlpfJCyn — TheSportsRoom (@SportsRoomOrg) September 23, 2021
F1: Monaco Grand Prix will follow a new format from 2022#MonacoGP #F1 #racing https://t.co/xdNlpfJCyn
— TheSportsRoom (@SportsRoomOrg) September 23, 2021
„Monaco va fi un Grand Prix de trei zile. Deci vineri, sâmbătă şi duminică în loc de joi, liber, apoi sâmbătă şi duminică. Aceasta este schimbarea pe care o vom introduce anul viitor”, a declarat şeful F1 Stefano Domenicali pentru ESPN.
#monacograndprix ? Le Grand Prix de Monaco 2022 se tiendra sur trois jours d’affilée le vendredi, samedi et dimanche mais l’évènement aura bien lieu sur quatre jours ? @F1 @ACM_Media Lien article ? https://t.co/b0TLcFDIIG pic.twitter.com/EE9uqGZ6Xl — La Gazette de Monaco (@GazettedeMonaco) September 23, 2021
#monacograndprix ? Le Grand Prix de Monaco 2022 se tiendra sur trois jours d’affilée le vendredi, samedi et dimanche mais l’évènement aura bien lieu sur quatre jours ? @F1 @ACM_Media Lien article ? https://t.co/b0TLcFDIIG pic.twitter.com/EE9uqGZ6Xl
— La Gazette de Monaco (@GazettedeMonaco) September 23, 2021
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER