Max Verstappen, o nouă victorie mare în Formula 1! Olandezul este pe urmele legendarului Senna. Cum a fost surprinsă superba Maria Sharapova și vedeta Neymar | FOTO&VIDEO
Max Verstappen a dominat clar cursa de Formula 1 de duminică și a reușit să se impună de o manieră spectaculoasă pe circuitul de la Monaco.
Max Verstappen, victorie spectaculoasă în cursa de Formula 1 de la Monaco
Max Verstappen a pornit din pole-position și a încheiat cursa de la Monaco pe primul loc.
Olandezul a fost urmat de Fernando Alonso, iar podiumul a fost completat de pilotul celor de la Alpine, Esteban Ocon.
Lewis Hamilton a dezamăgit și a ocupat abia locul 4 la Monaco, în timp ce Sergio Perez a încheiat abia pe poziția a 17-a.
Max Verstappen, pe urmele legendarului Ayrton Senna
După succesul de la Monaco, Max Verstappen a ajuns la cifra 39 în dreptul victoriilor din carieră și este la doar două „lungimi” în spatele legendarului Ayrton Senna, considerat de mulți cel mai bun pilot din istoria Formulei 1.
În clasamentul general, Verstappen este lider, cu 144 de puncte. Olandezul, urmat de Perez și Alonso, pare mare favorit la un nou titlu în Formula 1.
Maria Sharapova și brazilianul Neymar, vedetele care au fost la cursa de Formula 1 de la Monaco
Maria Sharapova și starul Neymar au fost printre vedetele care au fost prezente la Monaco pentru cursa de Formula 1 de duminică.
Prezența brazilianului a fost una surprinzătoare, din moment ce Neymar este accidentat și nu a jucat nici sâmbătă, în remiza celor de la PSG cu Strasbourg, scor 1-1.
Așa cum era de așteptat, Neymar a fost luat la întrebări de jurnaliști. Întrebat dacă are de gând să joace în Premier League, atacantul lui PSG a glumit și a mărturisit că se pregătește mai degrabă de vacanță.
Sezonul din Ligue 1 nu s-a încheiat. PSG va sărbători titlul săptămâna viitoare, în duelul cu Clermont, însă rămâne de văzut dacă Neymar, aflat pe picior de plecare, va lua parte la fiesta campioanei Franței.