Modificare istorică în Formula 1! Vor exista curse de sprint de 100 kilometri în calificările de sâmbătă, prin care se vor acorda puncte piloților

Formula 1 a adoptat un nou mod de desfășurare pentru trei curse din Marele Circ în acest sezon.

Este vorba de varianta „sprint de calificare” de 100 kilometri, în zilele de sâmbătă, cu ocazia a trei Grand Prix-uri din acest sezon, „două în Europa şi unul în afara Europei”, susțin responsabilii Campionatului Mondial de Formula 1.

„Sunt încântat că toate echipele au susţinut acest plan, care este o încununare a eforturilor comune pentru a oferi noutăţi fanilor noştri, respectând în acelaşi timp moştenirea şi meritocraţia sportului nostru”, a comentat preşedintele director-general al Formulei 1, Stefano Domenicali.

Modificare istorică în Formula 1! Vor exista curse de sprint de 100 kilometri în calificările de sâmbătă, prin care se vor acorda puncte piloților

„Formula 1 se arată mai tare ca niciodată, împreună cu toţi factorii implicaţi, uniţi pentru a garanta ca aspectele sportive, tehnice şi financiare ale acestui format să fie echitabile”, a adăugat Jean Todt, preşedintele Federaţiei internaţionale de automobilism (FIA).

„Vineri după-amiaza va exista o şedinţă de calificare după prima sesiune de antrenamente libere, care va determina grila de start pentru calificările sprint de sâmbătă.

Rezultatele calificării sprint de sâmbătă vor determina grila de start pentru cursa de duminică”, pe o distanţă normală de aproximativ 300 km, a mai transmis FIA.

Se acordă puncte pentru cursa de sprint

O a doua şedinţă de antrenamente libere de o oră este, de asemenea, prevăzută sâmbătă dimineaţă.

Totodată, „primii trei clasaţi în calificările sprint de sâmbătă vor primi puncte” în clasamentul piloţilor: trei pentru primul, două pentru al doilea şi unul pentru al treilea.

Vineri va avea loc o sesiune de calificare după primul antrenament liber, cu Q1, Q2 și Q3 corespunzătoare, pentru a determina la rândul său grila pentru ierarhia sprint de sâmbătă, a cărei lungime estimată va fi de 100 de kilometri, adică aproximativ 25-30 de minute și fără a fi nevoie să se oprească pentru a schimba anvelopele.

Publicat: 27 04. 2021, 11:08
Actualizat: 27 04. 2021, 11:13