Nu e glumă! Jean Alesi, arestat pentru că a plasat o bombă la un cabinet de arhitectură! Au fost pagube materiale
Francezul Jean Alesi, fostul pilot de Formula 1, dar şi fratele său, Jose, au fost reţinuţi într-un dosar de distrugere, după ce un dispozitiv exploziv a fost declanşat la un cabinet de arhitectură dintr-un oraș de lângă Avignon.
Procurorul din Nîmes, Antoine Wolff, ca afirmat că Alesi a fost reţinut pentru „distrugerea bunului altuia cu ajutorul unui dispozitiv explozibil”
În seara zilei de 19 decembrie, mai multe persoane necunoscute ar fi plasat un dispozitiv exploziv la o firmă de arhitectură. Detonarea acestuia ar fi provocat pagube materiale, dar nu au fost înregistrate răniri.
Nu e glumă! Jean Alesi, arestat pentru că a plasat o bombă la un cabinet de arhitectură! Au fost pagube materiale
Poliţia l-a reţinut întâi pe Jose Alesi, apoi la sediul autorităţilor s-a prezentat şi fostul pilot al Ferrari, care a rămas şi el în custodia forţelor de ordine.
Mai mulţi martori au reuşit să noteze numărul de înmatriculare al autovehiculului suspecţilor, un BMW, care a dispărut rapid. Anchetatorii au aflat că maşina fugarilor, înmatriculată pe numele unei firme situate în Vaucluse, era folosită de fratele lui Jean Alesi, Jose.
Chemat luni de anchetatori, Jose Alesi ar fi dat mai multe versiuni contradictorii asupra folosirii automobilului, înainte de a fi plasat în arestul poliţiei.
În acest proces, fostul pilot s-a prezentat spontan la poliţie, apoi a fost anunţat de plasarea sa în custodia autorităţilor.
Jean Alesi a susținut că e o „glumă proastă”
Jean Alesi a explicat că doar a vrut să-i facă o „glumă proastă” cumnatului său, care se desparte de sora sa, asigurând însă că nu este certat cu el. Cumnatul a spus că „nu are probleme” cu Jean-Alesi, dar totuşi a depus plângere pentru distrugere, a completat Wolf.
În timpul parcursului său la Ferrari din 1991 până în 1995, stilul său de conducere agresiv, combinat cu utilizarea numărului 27 de pe mașina sa, i-a determinat pe unii jurnaliști să-l compare cu Gilles Villeneuve și a câștigat Marele Premiu al Canadei din 1995, dar aceasta s-a dovedit a fi singura victorie din cariera sa de Formula 1.
Sursă foto: Facebook / Jean Alesi