Scandal uriaș în Formula 1: i-a fost „furat” titlul de campion mondial lui Lewis Hamilton? Mercedes a depus două plângeri legate de Safety Car și a cerut ca victoria să nu-i fie dată lui Verstappen
Memoriile scrise adresate de echipa Mercedes după Marele Premiu al Emiratului Abu Dhabi au fost respinse de FIA, astfel că pilotul olandez Max Verstappen îşi păstrează titlul mondial.
Întreaga cursă s-a jucat în ultima sa parte, ultimele șase tururi, în urma unui accident suferit de Nicholas Latifi (Williams), care a necesitat intrarea pe pistă a safety car-ului.
Înaintea accidentului, Hamilton conducea confortabil, cu peste 11 secunde avans faţă de Verstappen şi între cei doi se aflau cinci monoposturi întârziate cu un tur.
Scandal cât casa în Formula 1: i-a fost „furat” titlul de campion mondial lui Lewis Hamilton? Mercedes a depus imediat după cursă două plângeri legate de Safety Car și a cerut ca victoria să nu îi fie acordată lui Max Verstappen!
Iniţial, directorul de cursă şi şeful comisarilor FIA, Michael Masi, a decis că monoposturile întârziate rămân pe loc, apoi s-a răzgândit şi le-a permis acestora să revină în coada plutonului. Această ultimă situaţie a „pulverizat” avantajul lui Hamilton şi i l-a plasat în „coaste” pe Verstappen, care între timp trecuse pe la boxe şi „încălţase” cauciucuri de compoziţie soft.
Imediat după cursă, în intervalul de jumătate de oră permis de regulament, Mercedes a făcut două revendicări la FIA. Unul, folosind articolul 48 punct 8, pentru că Verstappen l-a depășit pe Hamilton în perioada safety car cu un timp neglijabil, motivat de faptul că Lewis și-a încetinit semnificativ mașina.
Un altul, apelând la 48 punctul 12, pentru că au fost bolizi care nu s-au încolonat înaintea momentului culminant al safety car, așa că nemții consideră că toată cursa nu ar trebui omologată. În jurul orei 22:20, ora locală, comisarii l-au negat pe primul, ca fiind scurt și irelevant.
Pentru a doua plângere, cei de la Red Bull au fost cel care a anunțat că nici acesta nu a fost admis la ora 23.00. Comisarii au susținut că, deși safety car a fost retrasă cu mașinile încă în desfășurare, este responsabilitatea directorului de cursă să dispună plecarea acestora.
La 24 de ani, Max Verstappen a devenit campion mondial
„Articolul 15.3 îi permite directorului de cursă să controleze utilizarea maşinii de siguranţă, care, în determinarea noastră, include desfăşurarea şi retragerea acesteia.
Deşi articolul 48.12 s-ar putea să nu fi fost aplicat în totalitate, în ceea ce priveşte maşina de siguranţă care se întoarce la boxe la sfârşitul turului următor, articolul 48.13 îl înlocuieşte şi odată ce mesajul
În ciuda cererii Mercedes ca oficialii FIA să remedieze problema prin modificarea clasamentului final pentru a reflecta poziţiile de la sfârşitul penultimului tur, acesta este un pas prin care comisarii consideră că scurtează efectiv cursa retroactiv şi, prin urmare, nu este adecvat”, se arată în decizie.
Max Verstappen (Red Bull), în vârstă de 24 de ani, a cucerit primul său titlu de campion mondial la Formula 1, învingându-l pe rivalul său Lewis Hamilton (Mercedes) în ultimul tur al ultimului Grand Prix al sezonului, duminică la Abu Dhabi.
Foto: captură F1.com