Mexicanul Sergio Perez (Red Bull Racing) a câştigat, duminică, Marele Premiu din Singapore, a 17-a etapă a Campionatului Mondial de Formula 1.
Startul cursei a fost întârziat mai mult de o oră din cauza ploii. Pilotul Red Bull Racing, care a mai condus în trecut pentru Sauber, McLaren, Force India și Racing Point s-a impus la finalul unei curse echilibrate.
Acesta câștigase primul său Mare Premiu de Formula 1 la Marele Premiu al Sakhirului din 2020.
Perez (31 ani) l-a devansat cu 7,5 sec pe monegascul Charles Leclerc (Ferrari), plecat din pole position, în timp ce pe poziţia a treia s-a clasat celălalt pilot al scuderiei Ferrari, spaniolul Carlos Sainz, la 15,3 sec.
Verstappen, care are un avans de 104 puncte faţă de Leclerc în clasamentul piloţilor din Marele Circ, a ratat o primă şansă de a-şi trece în palmares al doilea titlu mondial consecutiv. O poate face săptămâna viitoare în Japonia.
Următoarea etapă a Mondialului de Formula 1, va avea loc duminica viitoare (9 octombrie), pe circuitul de la Suzuka.
Checo nailed his launch, and never looked back! 🚀#SingaporeGP #F1 @SChecoPerez @redbullracing pic.twitter.com/Mt8uOFHZ9e — Formula 1 (@F1) October 2, 2022
Checo nailed his launch, and never looked back! 🚀#SingaporeGP #F1 @SChecoPerez @redbullracing pic.twitter.com/Mt8uOFHZ9e
— Formula 1 (@F1) October 2, 2022
1. Sergio Perez (Mexic/Red Bull) 2h 02:15.238 2. Charles Leclerc (Monaco/Ferrari) + 7.595 3. Carlos Sainz Jr (Spania/Ferrari) +15.305 4. Lando Norris (Marea Britanie/McLaren) +26.133 5. Daniel Ricciardo (Australia/McLaren) +58.282 6. Lance Stroll (Canada/Aston Martin) +61.330 7. Max Verstappen (Olanda/Red Bull) +63.825 8. Sebastian Vettel (Germania/Aston Martin) +65.032 9. Lewis Hamilton (Marea Britanie/Mercedes) +66.515 10. Pierre Gasly (Franţa/Alpha Tauri) +74.576 ….
1. Max Verstappen (Olanda/Red Bull) 341 puncte 2. Charles Leclerc (Monaco/Ferrari) 237 3. Sergio Perez (Mexic/Red Bull) 235 4. George Russell (Marea Britanie/Mercedes) 203 5. Carlos Sainz Jr (Spania/Ferrari) 202 6. Lewis Hamilton (Marea Britanie/Mercedes) 170 ….
1. Red Bull 576 puncte 2. Ferrari 439 3. Mercedes 373 4. McLaren 129 5. Alpine 125 6. Alfa Romeo 52
Foto: Twitter / Formula1
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER