Promisiunea ultimului antrenor care a luat titlul cu FCSB

La doar 48 de ani, Costel Gâlcă a văzut destule în fotbal. A trecut în doar câțiva ani din postura de antrenor ce a bifat tripla într-un sezon – Campionat, Cupa României și Cupa Ligii -, a urmat un salt meritat în Primera Division, la Espanol, după care a venit o mutare cel puțin ciudată în Danemarca, la Vejle. Cu care a și retrogradat vara trecută, la puțin timp după ce semnase.

Chiar și așa, fostul mijlocaș de travaliu a băgat capul în pământ, a strâns din dinți și a început un sprint nou. Pentru promovare, exact cum făcea ca și jucător. Și-a pus ancora speranței în orașul-port de 120.000 de locuitori și s-a pus pe muncă.

 

După 20 de meciuri în liga a II-a daneză, avem așa: 13 victorii, 5 remize și 2 înfrângeri. Locul 1, evident, singurul promovabil, la 6 puncte distanță de Viborg, locul secund. Cea mai bună apărare din campionat, al doilea cel mai productiv atac din competiție: 40 goluri marcate | 15 primite.

Prin felul său de a fi, Costelinho a reușit să se facă înțeles de către un Gundelund, Schoop sau Moolgard. Limba fotbalului nu are secrete când vorbim de pasiune și de un proiect la îndeplinirea căruia trag toate părțile implicate. În 2015, când a plecat de la FCSB, și-a făcut o promisiune: să se întoarcă mai bun într-o bună zi. Și a luat-o pe drumul lui.

Vejle joacă azi cu Naestved, penultimul loc, încă o etapă din promisiunea lui Costel. În tur s-a terminat 3-2 pentru echipa lui, deci probabil că va fi veselie și azi. Sau nu, dar ce contează. Ideea e că s-a reluatfotbalul și aici, în Danemarca, deci Hai La Fotbal!

 

 

Publicat: 31 05. 2020, 08:24