Cine nu i-a văzut jucând pe „artiștii” anilor 80 a avut ieri ocazia să admire driblingurile lui Balaci, forța de buldozer a lui Cămătaru, inteligența din joc a lui Cîrțu și grația lui Belodedici. Cu câteva kilograme bune în plus, cu părul grizonat sau chiar alb, jucătorii-legendă au încercat să nu se facă de râs, și în mare măsură au reușit! Ei au învins cu 3-2 echipa suporterilor, prin golurile marcate de Balaci, Cîrțu și Cămătaru. Un-doi senzațional Balaci – Cămătaru, primul scapă pe dreapta, îl vede venind în viteză pe Cîrțu, pasă la întâlnire și gooooooool! Nu e o fază de acum 25 de ani a Craiovei Maxima, ci una petrecută ieri, la Iași, în meciul Legende – Suporteri.
„Oneață” poate să-i dea lecții lui Torje Lung a fost în formă mare, deși era unul dintre cei mai bătrâni de pe teren, plonjând ca în vremurile bune la picioarele adversarilor! Belo e ca în tinerețe, are aceleași mișcări, bineînțeles că e mai lent, dar se plasează excelent și rezolvă cu eleganță fazele defensive. Augustin și Cîrțu impresionează prin precizia centrărilor. Torje și Nicoliță ar trebui să ia aminte, să revadă meciul ăsta și să învețe cum se dă o centrare în fața porții!
Cămătaru, vedetă ca în tinerețe Cămătaru are vreo 40 de kilograme în plus, dar vine la „scurt” ca un atacant veritabil, în vârf de carieră, se bate ca în tinerețe cu fundașii adverși, preia și înscrie spectaculos! Excelentă atitudine, extraordinară dăruire, se vede că bărbații ăștia nu și-au bătut joc de fotbal când erau tineri jucători și nu și-au bătut joc nici ieri! Echipa suporterilor merită și ea felicitări! S-a ținut tare, deși e o formație de amatori.
LEGENDELE: Lung – Ungureanu, Belodedici, Bumbescu, Orac – Augustin, T. Stoica, Beldeanu, Cîrțu – Cămătaru, Balaci
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER