A bătut-o doar pe Craiova și a fost demis. Patronul lui AEK Atena n-a mai avut răbdare cu Miguel Cardoso și a intrat în vestiar

Patronul lui AEK Atena, Dimitris Melissanidis, l-a demis, duminică, în urma înfrângerii suferite de echipa sa în fața lui Xanthi, cu scorul de 2-1, pe antrenorul Miguel Cardoso. Acesta nu a fost singurul concediat, directorul tehnic Nikos Luberopoulos fiind și el demis.

Conform Sports FM, Melissanidis a intrat în vestiar imediat după finalul meciului și i-a demis pe cei doi tehnicieni. Potrivit aceleiași surse, Nikos Kostenoglou ar putea prelua echipa pentru meciul din Europa League, de joi, cu Trabzonspor.

Miguel Cardoso a fost numit la AEK Atena la începutul acestui sezon. Antrenorul portughez a învins-o doar pe Universitatea Craiova, în meciul tur din turul 3 al Europa League, scor 2-0. A urmat o remiză, 1-1, în returul cu formația olteană, și două înfrângeri, dintre care una în prima manșă a play-off-ului Europa League, cu Trabzonspor, 1-3, și alta în campionat, cu Xanthi, scor 1-2.

William a deschis scorul, în minutul 67, pentru Xanthi. Barrientos a dus scorul la 2-0, pentru AEK Atena, în minutul 78. AEK Atena a redus din diferența de pe tabela de marcaj, în minutul 90, prin Oliveira.

În următoarea etapă a campionatului grec, AEK Atena va evolua împotriva lui Asteras Tripoli.

Publicat: 26 08. 2019, 19:30
Actualizat: 26 08. 2019, 19:31