A câștigat meciul din afara terenului contra cancerului testicular, apoi și-a tatuat versurile lui Eminem. Ce melodie l-a inspirat pe Gutierrez, jucătorul echipei engleze Newcastle

La începutul lunii noiembrie, Jonas Gutierrez (31 de ani) a anunțat că a reușit să iasă învingător din lupta cu ceea ce specialiști numesc a fi boala secolului, cancerul. Jucătorul de la Newcastle a decis să sărbătorească victoria din afara terenului tatuându-și câteva dintre versurile melodiei lui Eminem, „No Love”, piesă devenită cunoscută în 2010. „Sunt din nou viu / Mai viu decât am fost vreodată / în întreaga mea viață”, a scris Gutierrez, adăugând și data la care a scăpat definitiv de ședințele de chimioterapie și de gândurile negre, 3 noiembrie 2014.

„Am vorbit cu chirurgul său și în foarte puține luni va putea să reînceapă antrenamentele. Nu îl grăbim, îl lăsăm să se bucure de perioada prin care trece. E așteptat cu nerăbdare de toți colegii de echipă și, din câte știu, e într-o formă foarte bună, se menține”, a dezvăluit tehnicianul celor de la Newcastle. Mijlocașul a venit la Newcastle în 2008 de la Mallorca și a acumulat 195 de prezențe în tricoul „coțofenelor”. Gutierrez a descoperit că suferă de cancer testicular în mai 2013, după un meci cu Arsenal.

Publicat: 16 11. 2014, 12:19
Actualizat: 16 11. 2014, 12:20