A câștigat primul trofeu din carieră, acum pleacă? Juventus îi pune contractul pe masă, Sarri vrea să rămână la Chelsea. Anunțul antrenorului italian: „Eu cred că merit, dar…”

Chelsea a câștigat, miercuri seară, finala Europa League, contra lui Arsenal, scor 4-1, iar antrenorul Maurizio Sarri a anunțat că și-ar dori să continue la formația londoneză, însă totul depinde de hotărârea pe care o vor lua oficialii clubului în următoarele zile.

Tehnicianul italian a câștigat primul trofeu din carieră, la 60 de ani, a încheiat pe locul 3 în Premier League și a ajuns în finala Cupei Ligii Angliei, iar aceste lucruri îl motivează să continue munca pe care a început-o în urmă cu un sezon.

„Trebuie să vorbesc cu clubul despre viitorul meu. Sezonul abia s-a încheiat, iar eu cred că merit să continui ca manager, dar aceasta este doar opinia mea și nu este destul. Trebuie să discutăm pentru că trebuie să stabilim ce poate face clubul pentru mine și ce pot face eu pentru club. Poate o vom face în zilele următoare.
 
Știți foarte bine că iubesc Premier League și sunt norocos că sunt la Chelsea, una dintre cele mai mari echipe din lume. Sunt fericit și vreau să știu și ce crede clubul, dacă ne putem îmbunătăți”, a declarat Sarri, potrivit The Telegraph.
 
În plus, italianul a vorbit și despre plecarea celui mai bun jucător al său, Eden Hazard, care a anunțat la finalul jocului câștigat de la Baku că își dorește o nouă provocare. Presa internațională a anunțat că Real Madrid este principala favorită să-l aducă pe belgian, pentru o sumă de aproximativ 100 de milioane de euro: „Eden este un fotbalist incredibil. Ai nevoie de două, trei luni să-l înțelegi ca persoană, dar după ce o faci, e un om minunat. Știu că își dorește să plece și vreau să-i respect decizia”, a mai spus Sarri.
 
40 de victorii, 11 remize și 12 înfrângeri a înregistrat Maurizio Sarri în primul său sezon la Chelsea.
 

 

Publicat: 30 05. 2019, 08:34
Actualizat: 30 05. 2019, 10:16