Ziarele scoțiene au descris coșmarul pe care Ianis Hagi l-a trăit la revenirea pentru Rangers, menționând că românul a ieșit în lacrimi, după ce a fost eliminat cu VAR.
Revenirea lui Ianis Hagi în prima echipă a lui Rangers a avut părți bune și una foarte rea, românul fiind eliminat după doar 37 de minute.
Meciul de pe teren propriu cu St. Johnstone a fost cel dintâi jucat de Ianis Hagi la prima echipă a lui Rangers în acest sezon. Trimis la formația a doua după ce a revenit din împrumutul se la Alaves, internaționalul român a fost reprimit în lotul „mare” în prima zi a lunii octombrie.
În partida care a contat pentru etapa a șaptea a campionatului Scoției, românul a fost trimis pe teren la pauză, în locul lui Ross McCausland. A dat o pasă de gol, iar în minutul 82 a fost eliminat, după consultarea sistemului VAR, pentru un fault dur comis la mijlocul terenului.
„Ianis Hagi părăsește terenul în lacrimi după întoarcerea lui Rangers”, a titrat publicația plzsoccer.com, care anotat în continuare: „Totul mergea destul de bine. Două goluri ale lui Cerny și revenirea la prima echipă a lui Ianis Hagi după o îndepărtare îndelungată.
Dar mijlocașul a avut o intrare întârziată asupra lui Benjamin Kimpioka. I-a oferit scuze aproape imediat atacantului, dar VAR s-a grăbit să ofere o probă arbitrului David Dickinson.
O privire rapidă la monitor și lui Hagi i s-a arătat un cartonaș roșu direct, cu opt minute înainte de final, pentru a avea un retur de coșmar.
În mod evident frustrat, Hagi a părăsit terenul cu ochii în lacrimi, fiind îmbrățișat de antrenorul Philipe Clement. A fost singura dramă reală a unei seri destul de simple”.
Internaționalul român a stat pe teren doar 37 de minute în meciul care a contat pentru etapa a 7-a din campionatul Scoției, dar prestația lui a ieșit în evidență.
A atins mingea de 26 de ori, a dat 25 de pase, iar 20 dintre acestea au fost bune. Una dintre ele a ajuns la Cerny, care după aproape o oră de joc a dublat avantajul lui Rangers pe tabela de marcaj.
În plus, internaționalul român a câștigat toate cele trei dueluri la sol și a comis tot atâtea faulturi. El a primit nota 6,5 din partea site-ului SofaScore.
Mircea Lucescu a convocat 25 de fotbaliști pentru „dubla” cu Cipru și Lituania, din Liga Națiunilor. 16 jucători evoluează în străinătate, iar nouă sunt de la echipe din Superliga.
Lotul este următorul:
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER