A jucat peste 300 de meciuri în Liga 1, iar de zece ani trăiește visul american: „Oamenii încă tresar când aud de Hagi. Aștept România la Mondialul din 2026”. INTERVIU EXCLUSIV

Bogdan Onuț (47 ani) a fost fotbalist în Liga 1, cu peste 300 de meciuri la nivelul primului eșalon. S-a format și crescut la Petrolul, s-a consacrat la Dinamo, a avut un an de tranziție la Farul, și cinci ani a fost căpitanul Politehnicii Iași.

A încheiat cariera la FC Otopeni, după care a început-o pe cea de antrenor, plecând de jos, din ligile inferioare. N-a apucat să urce prea mult pe drumul la care visa, pentru că a câștigat dreptul de a emigra, prin Loteria Vizelor, și după șase luni de frământări, a ales America.

Bogdan Onuț, după zece ani în SUA, e antrenor și director zonal la una dintre cele mai mari academii de fotbal din Houston (Texas) și se simte un om liniștit, împlinit și fericit, alături de familia sa. Chiar și așa trăiește tot românește și dimineața deschide televizorul ca să vadă știrile din țară și știe mai bine ce se petrece în Superliga României decât în MLS.

A jucat peste 300 de meciuri în Liga 1, iar de zece ani trăiește visul american: „ Aștept România la Mondialul din 2026”

ProSport: Cum e viața după zece ani de America?

Bogdan Onuț: Sincer, cel mai mare câștig este că nu avem stres. Trăim, muncim, ne bucurăm de ce avem fără a avea grija zilei de mâine. Nu mă refer la bani, că nu suntem milionari, ci la sistemul care îți garantează o viață decentă, chiar bună, doar pentru că îți faci datoria acolo unde ești.

Așa a fost de la început?

Noi nu am plecat din țară de nevoie. După 15 ani de jucat în Liga 1 eram ok, aveam casă, mașină, două apartamente, devenisem antrenor, soția avea un job bun. Am plecat gândindu-ne la copii și la șansa lor de a crește într-un mediu diferit de cel în care o făcusem noi. Eu și soția am prins comunismul, știm ce însemna o viață grea și ce ni se părea acum zece ani e că în România nu există nicio siguranță că lucrurile vor merge din bine în mai bine.

Nu am plecat cu capul înainte, am mers la finul meu, Daniel Rednic, fost jucător la Dinamo, care era la San Francisco, unde emigrase mai demult. Dani avea două surori acolo și el mi-a dat ideea. Am zis să încercăm la Loterie mai mult din joacă, iar când am câștigat am avut o mare problemă: câteva luni ne-am frământat dacă să plecăm sau nu. Băiatul cel mare avea zece ani, cel mic trei. Până la urmă am zis ok, hai să mergem.

Eu deja după două săptămâni lucram la o școală de fotbal, n-am trăit viața de emigrant, cum vezi în filme, oameni care ajung în container pe mare și apoi se luptă pentru viața lor departe de familie și de prieteni.

„N-am vrut să fiu cârpă la 36 de ani”

Și totuși, ce te-a convins să pleci așa departe de casă?

Într-o oarecare măsură tot fotbalul. Eram antrenor la Câmpina, o luasem de jos, eram mulțumit așa. Nu am vrut niciodată să sar etapele. Echipa era neînvinsă și jucam un meci de Cupă. Prin minutul 40 mi se transmite de sus, de la patroni, să scot un jucător, un atacant, la 2-0 pentru noi.

Luase un alt băiat roșu. Nu l-am scos, l-am lăsat iar după pauză a dat gol și s-a făcut 3-0. Apoi l-am înlocuit, iar prin minutul 70 mi s-a transmis tot de sus că de a doua zi nu mai sunt antrenorul echipei. În momentul ăla i-am spus secundului meu să aibă el grijă până la final, mi-am luat lucrurile de pe bancă, geanta din vestiar și am plecat. Chiar în timpul meciului. Și dus am fost!

Direct în America?

Ei, nu chiar în America, dar eram în perioada aceea în care trebuia să luăm o decizie. După ce câștigi dreptul de a emigra ai șase luni la dispoziție să depui actele. M-am dus acasă și m-am gândit că dacă așa a început cariera mea de antrenor, să fiu făcut cârpă la 36 de ani, cu atâtea meciuri ca fotbalist în Liga 1, culmea, fiind și prahovean, adică de-al locului, mai bine îmi văd de drum. Și bine am făcut.

Chiar nu doream ca în CV-ul la care eu visam să se regăsească astfel de chestii. Aveam inclusiv licența A UEFA, eram pasionat, nu mă interesau banii, vroiam doar să cresc ca antrenor.

„Aș vrea să trăiesc în România cu climatul și condițiile de aici”

Regrete că ai plecat din țară?

Regretul meu e că nu trăiesc în România în climatul și condițiile din America. Sigur că ai regrete, ești departe de părinți, de familie, de tot ce te-a legat jumătate din viață. Eu am plecat la 37 de ani, nu m-am format ca american, precum copiii mei, încă trăim ca români. Dimineața deschid televizorul să vad știrile din țară, mă uit la meciurile din Liga 1 mai mult ca la cele din MLS, citesc presa, sunt la curent cam cu tot ce se întâmplă în România. Mi-am păstrat pârghiile cu țara, chiar dacă viața mea e legată acum de Houston, oraș în care locuiesc cu familia și cei doi băieți.

Preotul bisericii unde mergem noi este stelist înfocat. Când am mers prima dată acolo, a anunțat la finalul slujbei că în comunitate e un nou membru: Bogdan Onuț! Am rămas mască și l-am întrebat: de unde mă știți părinte? Soția dânsului e dinamovistă înfocată! Ea mă recunoscuse – Bogdan Onuț

Houston? Parcă plecasei la San Francisco?

Am stat un an la San Francisco, la Daniel Rednic, apoi soția a primit o ofertă de la o companie la care lucrase în România, ceva cu petrol și gaze. Au întrebat-o dacă n-ar vrea să meargă la Houston. Ne-am gândit, ne-am interesat, am văzut că aici e una dintre zonele cu cea mai mare dezvoltare din SUA și am zis ok, mergem.

Am pus bagajele în mașină, copiii în spate, și hai la drum, 2000 de mile mai la sud. N-a fost ușor, dar a fost bine. Ne-am stabilit aici, am cunoscut oameni noi, sunt cam 5.000 de români în Houston, sau mă rog, cu origini românești, ne e bine, ne-am luat casă, muncim, trăim normal. Bine, dar normal.

Tu ce te ocupi în acest moment?

Sunt antrenor și director zonal la HTX Soccer, o academie cu 10.000 de copii din Houston. Avem de la 4-5 ani la 19 ani, foarte multe grupe, împărțite pe zone, pe criterii de performanță. Este o organizare spectaculoasă în ceea ce se face aici, de la condiții la sistemul de comunicare cu părinții, cu copiii, îmi place foarte mult și consider că m-a ajutat să mă dezvolt și personal, nu doar ca antrenor.

„Nu pregătim fotbaliști pentru MLS, pregătim copii pentru societate”

După ce termină junioratul ce se întâmplă cu acești copii?

Cei din grupele de elită merg la echipe de colegiu, unde joacă, primesc burse, apoi își termină studiile și depinde de ei ce vor să facă mai încolo. Nu formăm fotbaliști pentru marile echipe, oricum în SUA nu prea se iau jucători din academii, în general se caută fotbaliști mai cu experiență, se aduc mulți și din străinătate. Noi, ca academie, le asigurăm copiilor posibilitatea de a face fotbal și de se educa în spiritul competiției. Facem parte cumva din programa lor școlară, îi ajutăm să se împlinească, să aibă ambiție, educație, să fie sănătoși. Tratăm la fel și un puști super talentat și unul care vrea fotbal doar ca să se joace, sigur, ei vor fi în grupe diferite, dar beneficiază de aceleași condiții.

Copiii tăi jocă fotbal?

Da, sunt chiar pasionați de fotbal. Cezar, băiatul cel mare, este la Grand Canion University, în Arizona. A fost trei ani la Academia Hagi, unde a învățat foarte multe, dar momentan e mai bine pentru el aici, deși și-ar dori să evolueze în Europa, chiar în România. Joacă mijlocaș ofensiv, e tehnic, fâșneț. Luca, băiatul cel mic, e la noi la Academie, e mijlocaș central. E mai pe stilul meu, cară pianul, cum îmi zicea mie Ion Marin, la Petrolul. Mi-ar plăcea să ajungă fotbaliști, dar mai important e să ajungă oameni, asta le spun mereu.

 Sistemul din America te ajută foarte mult dacă ești serios și își faci datoria. Primești ceea ce oferi. Majoritatea lucrurilor se fac în sens constructiv. Există presiune și aici, toți vor să demonstreze că sunt cei mai buni, dar fiecare învață de la celălalt – Bogdan Onuț

Tu personal ce obiectiv ai, din punct de vedere profesional?

În primul rând să-mi fac treaba cât mai bine aici. Munca la copii nu e foarte ușoară, dar te ajută sistemul. Aici se merge mult pe comunicare, pe relații inter-umane. Părinții sunt foarte interesați de felul în care evoluează copiii lor, dar nu sunt probleme ca în România, să vină să pună presiune pe antrenori, să joace x sau y. Nu există așa ceva.

Avem și noi discuții, ședințe, dar totul se face în mod constructiv, mereu ai ceva de învățat și, la rândul tău, îi înveți și tu pe alții. Mă simt bine în ceea ce fac, o eventuală ofertă de altundeva cred că m-ar încurca puțin. Mi-am echivalat niște studii, dar licența A UEFA e licența B aici. Aș vrea să îmi iau licența A americană, ca să pot activa la o echipă de colegiu. Ar fi un nivel mai sus, campionatele de colegii sunt foarte puternice, nu sunt cum era Cupa Liceelor la noi. Practic, din colegii ajungi în MLS. Poate ar fi un pas bun pentru mine, dar e la stadiu de proiect, nu știu când și dacă se va întâmpla.

În America deja nu se mai vorbește doar despre fotbal american, baseball sau baschet. Soccerul a câștigat mult teren și va fi o pantă ascendentă în următorii ani. Mondialul din 2026 va genera un nou boom, nu doar sportiv, ci și ca infrastructură și ca tot ce pornește din asta – Bogdan Onuț

„Bella Karoly are o academie de gimnastică în Houston”

Campionatul nord-american cum ți se pare?

E peste România destul de mult, dar e și diferit. Se aleargă enorm și e ritm de joc. Mingea ajunge extrem de rapid de la o poartă la alta. Nu sunt atât de tehnici ca europenii, dar fizic te doboară. M-am bucurat pentru reușita lui Mățan, băiatul meu mai vorbește cu el, se știu de la Academia Hagi. Să fii campion în MLS nu e deloc ușor. Să vedem ce va fi și Enes Sali, care vine aici în Texas. Probabil o să merg și eu să-l văd la un meci, în Dallas. Dallas are una dintre cele mai puternice academii din SUA, sunt mulți jucători talentați acolo. Sper să se impună, deși la început s-ar putea să aibă un șoc.

Messi a schimbat imaginea MLS?

Messi e o investiție în viitorul fotbalistic al SUA. Eu cred că acesta e cel mai mare câștig al Americii, nu faptul că joacă el în MLS. Venirea lui a ridicat un model pentru copii. De fapt, cel mai înalt model. Cine nu ar vrea să fie ca Messi? În doi-trei ani cât va sta aici va aduce milioane de oameni la meciuri și milioane de copii pe teren. Când nu era Messi la Miami biletul la meci era 20 de dolari, acum sub 400 nu găsești. Messi e cel mai important model din fotbal. Carieră de excepție, talent imens, conduită familială ireproșabilă. Americanii vor modele, Messi e cel mai bun lucru care li se putea întâmpla din punct de vedere fotbalistic.

Mai poate juca?

Eu zic că până în 2026 joacă. Cred că acesta este și obiectivul. Cupa Mondială din 2026. Va fi ceva fabulos, cea mai mare Cupă Mondială din istorie. Noi avem noroc, în Texas se joacă și la Houston și la Dallas. Poate prind România într-o grupă aici. Dacă nu, rămân cu naționala mea, avem o echipă de români, jucăm anual la un Mondial cu alte comunități de emigranți.

Mai știu americanii de naționala României, la 30 de ani după CM 1994?

Cei de vârsta mea sau mai mari, da, știu. Ceilalți nu prea. Mai poți vedea oameni care tresar când aud de Hagi, dar cei mai mulți zâmbesc când aud de Nadia Comăneci. Ea e principalul reper vizavi de România. Iar în Houston, Bella Karoly, care are o academie de gimnastică chiar aici. Eu sper totuși să ne calificăm și să vină naționala în America.

Transferul lui Drăgușin în Anglia e primul efect major al calificării României la EURO 2024 – Bogdan Onuț

Ai văzut meciurile din preliminariile EURO 2024?

Da, pe toate, dacă nu în direct, înregistrate. Cred că am meritat calificarea și mai cred că se poate extrage enorm din această performanță. Așa gândesc și americanii când obțin ceva, cum să facă să scoată cât mai mult din orice. Deja un prim pas există.

Faptul că Radu Drăgușin a plecat de la Genoa la Tottenham e un mare succes, la care a contribuit enorm și evoluția lui la națională. Deci, se poate, dacă el a reușit, de ce n-ar reuși și alții.

Românii au fost mereu talentați în sport, în general, nu doar la fotbal, dar în țară lipsește veriga pentru ca din talent să devii certitudine. Mulți se pierd pentru că nu sunt ajutați să urce mai sus. În America, în jurul oricărui talent se crează o adevărată industrie – Bogdan Onuț

Urmărești și meciurile din Superliga României?

Da, cât mai multe. Am văzut toate meciurile Petrolului, e echipa mea de suflet. Apropo, m-ai întrebat dacă regret ceva prin plecarea în America. Da, regret că a trebuit să renunț la visul de a antrena Petrolul. Toți foștii jucători ai Petrolului visează să antreneze echipa și mă bucur că în ultima perioadă doi foști colegi de-ai mei, Nae Constantin și Florin Pîrvu au avut șansa de a face asta. Mai urmăresc meciurile unde sunt prieteni de-ai mei, Măldărășanu la Sibiu, Daniel Florea, care e nașul meu, a fost secund la Mihalcea și la Zicu, chiar și pe Claudiu Niculescu îl urmăresc în liga a doua. Mă uit și la Dinamo și la Poli Iași, la derbyuri, FCSB, Rapid, CFR Cluj. Am așa o nostalgie, când încă văd fețe cunoscute ca antrenori, președinți, chiar analiști la televizor.

Petrolul, Dinamo sau Poli Iași? Care e ordinea preferințelor?

Eu sunt ploieștean și cu asta am spus totul. Născut, crescut, plecat și revenit la Ploiești. La Dinamo am avut doi ani foarte buni, cu trofee, și unul în care nu prea am jucat, la Poli Iași, cu nea Popică (Ionuț Popa), Dumnezeu să-l ierte, a fost extraordinar. Un om nemaipomenit, chiar am vrut să-l ajut să vină aici la Houston, unde e cel mai important centru de tratare al cancerului din lume, dar n-am mai apucat, pentru că s-a stins prea repede.

„În România nu se mai satură lumea de vorbit degeaba”

 La Petrolul lucrurile n-au fost chiar în regulă iarna asta.

Chiar vroiam să spun. Am fost în țară de sărbători și am mers la un antrenament. M-am întâlnit cu Florin Pîrvu, cu cei pe care îi mai cunoșteam, au fost și băieții mei la antrenament, să vadă cum se pregătesc fotbaliștii, apoi am stat de vorbă vreo oră. Pîrvu făcea planuri pentru retur, pregătise programul de după vacanță, apoi peste două zile am citit că l-a dat patronul afară. Am rămas șocat și chiar mă gândeam că dacă rămâneam în România probabil asta mă aștepta și pe mine.

Totuși, n-a mai fost dat afară.

Am văzut apoi, dar am rămas așa cu un gust amar și îmi închipui cu ce gust a rămas el. Cum vii tu ca sponsor sau ce e Copilu să-și bați joc de cineva? Tu care vii de niciunde, fără să știi spiritul Petrolului, istoria și valorile echipei să dai ala antrenorul afară că nu-ți place ție? Ce respect e ăsta față de munca lui și față de el ca om? Aaa, erai la retrogradare, nu mergea nimic, convocai o discuție, cu argumente, hai să vedem de ce nu merge treaba, ce putem să facem, cum o îmbunătățim, nu te apuci să dai în cap omului așa fără sens. Lipsă de respect, de comunicare, aceleași metehne vechi. Păi la Petrolul, când am auzit pe unde se antrenează echipa, că jucătorii sunt neplătiți cu lunile, mie mi se pare echipa face minuni. Nu-mi plac oamenii care merg pe principiul vorbărie multă, fapte puține. Câteodată mă uit la televizor și mă gândesc, măi frate, în România nu se mai satură lumea de vorbit degeaba?

Nici Dinamo nu stă chiar pe roze. Scapă sau nu de retrogradare?

Bine ar fi să scape. Dinamo în Liga 1 e benefic pentru toată lumea, nu doar pentru fanii ei, ci și pentru adversari. Mie Dinamo mi-a plăcut la începutul sezonului, chiar dacă a avut seria aia de meciuri în care n-a câștigat. A jucat bine, Burcă e un antrenor cu tupeu, a ridicat echipa cu copiii ăia cu care a promovat. Eu cred că Dinamo trebuia să meargă înainte tot cu un dinamovist. Contează însă și banii, dacă ai bani îți permiți jucători, transferuri etc. Ca și la Petrolul, mi se pare că Dinamo este expresia valorii jucătorilor actuali din lot. Știi cum se zice, de zece lei bagi benzină, de zece lei merge mașina!

Nu mi-am dorit neapărat să plec din țară, dar sunt împăcat că am făcut ce e mai bine pentru noi ca familie. Probabil m-aș fi descurcat și acasă, însă aici am liniște și respect, lucruri pe care nimeni nu ți le poate garanta în România – Bogdan Onuț

Bogdan Mihai Onuț:

• Data nașterii: 13 octombrie 1976 (Ploiești)
• A jucat la: Petrolul, Dinamo, Farul, Poli Iași, FC Otopeni
• 310 meciuri / 29 goluri în Liga 1
• Campion: 2002 (Dinamo)
• Cupa României: 2001, 2003 (Dinamo)