A murit Gento, unul dintre cei mai mari fotbaliști din istoria lui Real Madrid! Meciul cu Elche de duminică, omagiu pentru marele jucător
Francisco „Paco” Gento, jucător legendar al clubului spaniol Real Madrid, a decedat la vârsta de 88 de ani, anunţă presa spaniolă.
Extrema stângă Gento a jucat 428 de meciuri în campionat pentru Real Madrid, marcând de 128 de ori. În toate competiţiile, el a jucat 600 de partide cu Real şi a înscris de 182 de ori.
Gento a evoluat, în total, 18 ani la gruparea madrilenă, între 1953 şi 1971, câştigând 24 de trofee, printre care 12 titluri în LaLiga, de şase ori Cupa Campionilor Europeni, cinci la rând, un record, două cupe ale Spaniei şi o dată Cupa Intercontinentală.
A murit Gento, unul dintre cei mai mari fotbaliști din istoria lui Real Madrid! Meciul cu Elche de duminică, omagiu pentru marele jucător
Gento era în prezent președinte de onoare la Real Madrid, funcție pe care o moștenise de la marele său prieten și coechipier Alfredo di Stéfano, care a deținut-o înaintea lui. Două legende care au făcut din madrileni o forță în Spania și Europa.
Clubul îi va aduce un omagiu duminică, la meciul cu Elche de pe Santiago Bernabeu. Gento a strâns 43 de selecţii la echipa naţională a Spaniei.
A murit Gento! El și Di Stefano, numele cele mai sonore din istoria celor de la Real Madrid
Cariera lui Gento ca jucător de la Real Madrid a fost, fără îndoială, una dintre cele mai prolifice din istoria clubului. Fotbalistul, născut în Santander și cunoscut drept „La Galerna del Cantábrico”, a petrecut 18 sezoane la Real Madrid și, printre alte repere, a devenit singurul jucător din istoria fotbalului mondial care a câștigat de șase ori Cupa Europei.
Cu Di Stéfano și acum Gento pleacă cei mai glorioși reprezentanți ai anilor 50-60, ai acelui Real Madrid care a început să domine autoritar scena europeană.