Beto Pimparel (41 de ani), portarul portughez care a prins transferul vieții de la CFR Cluj și a jucat la 3 Cupe Mondiale, a decis să se retragă din cariera de jucător profesionist de fotbal.
Beto Pimparel ajungea la CFR Cluj în august 2011, de la FC Porto, liber de contract, iar după ce a jucat un sezon în Gruia a trecut pe la SC Braga, Sevilla, Sporting Lisabona, Goztepe, Farense și Helsinki IFK.
Goalkeeperul în vârstă de 41 de ani care a bifat 16 selecții la echipa națională a Portugaliei alături de care a jucat la trei Cupe Mondiale (2010, 2014 și 2018) a hotărât să se retragă din fotbal după ce ultima dată a jucat la Helsinki IFK.
Beto Pimparel a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj prin care își anunță retragerea din cariera de jucător profesionist de fotbal, iar fotbalistul care este dublu câștigător al Europa League cu Sevilla (2014 și 2015) nu a uitat de CFR Cluj.
„Primul cuvânt care îmi vine în minte este MULȚUMESC!!! Și această mulțumire se îndreaptă către fotbalul care m-a ridicat la starea de realizare deplină timp de 33 de ani. M-am dedicat cu toată pasiunea, cu toată dăruirea acestui vis al meu și a venit ziua în care îmi închei cariera de fotbalist profesionist.
A fost o călătorie minunată, plină de realizări, dar cel mai important este partea umană pe care am întâlnit-o și care m-a însoțit pe tot parcursul acestei călătorii.
Familiei mele, care a fost întotdeauna cel mai mare sprijin, colegilor mei de echipă, președinților, directorilor, antrenorilor, medicilor, fizioterapeuților, responsabililor cu echipamentul, șoferilor de autocar și tuturor oamenilor care zilnic ne-au oferit totul în centrele de pregătire, ETERNUL MEU MULȚUMESC!
UD Ponte Frielas, Casa Pia, Leixões SC, GF Chaves, FC Marco, SC Farense, FC Porto, Sporting CP, SC Braga, OBRIGADO.
Sevilla FC, GRACIAS. Göztepe SC, TESEKKÜR. CFR Cluj, MULTUMESC. HIFK Helsinki, KIITOS. Selecção Portuguesa de Futebol, OBRIGADO.
Fanilor pentru afecțiunea, susținerea și respectul vostru, MULȚUMESC”. Beto Pimparel
Beto Pimparel, unul dintre apropiații lui Cristiano Rolando, a fost chiar căpitanul echipei naționale a Portugaliei în 2018, alături de care a și câștigat UEFA Nations League în 2019. „Un moment special, de imensă mândrie, sunt de atâția ani la națională și sunt atât de mândru să port acest tricou și, acum, banderola de căpitan”, spunea Beto după amicalul 3-1 cu Scoția.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER