„A refuzat prelungirea contractului!”. Ciprian Tătărușanu, tot mai aproape de plecarea de la Nantes. Anunțul antrenorului

Ciprian Tătărușanu (33 de ani) pare tot mai aproape de a se despărți de FC Nantes, formație cu care mai are contract până la finalul acestui sezon, lucru confirmat chiar de antrenorul echipei franceze.

Într-o conferință de presă organizată miercuri, Valid Halilhodzic a explicat că lui Tătărușanu și fundașului Enock Kwateng (22 de ani) li s-a propus prelungirea înțelegerii, însă cei doi au refuzat: „Am discutat cu ei, dar au refuzat propunerile clubului, iar din acel moment am cerut să se stopeze aceste negocieri și să le rezolvăm ulterior”, a spus tehnicianul, potrivit presseocean.fr.

Recent, presa din Franța a scris că portarul naționalei României nu va mai fi folosit până la finalul sezonului în poarta lui Nantes, însă Tătărușanu a apărat în ultimele două meciuri, contra lui PSG, în Cupa Franței, scor 0-3, și contra lui Toulouse, în campionat, scor 0-1.

Ciprian Tătărușanu evoluează din august 2017 la Nantes, fiind adus de la Fiorentina, pentru 2,5 milioane de euro. Până în prezent, acesta a fost folosit în 66 de meciuri, iar în acest sezon a apărat în 29 de partide, reușind să își mențină poarta intactă în nouă dintre acestea.

Publicat: 10 04. 2019, 22:46
Actualizat: 11 04. 2019, 11:28