A semnat Florin Tănase? Jurnaliștii turci au anunțat mutarea. „Cel mai important transfer din acest sezon!”
Florin Tănase (28 de ani) a plecat de la Al Jazira, iar jurnaliștii turci îl dau ca și transferat la Adana Demirspor, adversara celor de la CFR Cluj din preliminariile Conference League.
A semnat Florin Tănase? Jurnaliștii turci au anunțat mutarea
Florin Tănase s-a despărțit de Al Jazira în această vară, însă atacantul român nu are de gând să revină la FCSB, echipă la care este așteptat de Gigi Becali.
După ce a devenit liber de contract Florin Tănase nu a dus lipsă de oferte. După ce a transmis că nu vrea să revină în Superliga, fostul căpitan al roș-albaștrilor s-ar fi înțeles cu Adana Demirspor, adversara celor de la CFR Cluj din turul doi preliminar al Conference League.
Jurnaliștii turci l-au analizat pe Florin Tănase, iar aceștia sunt de părere că Adana Demirspor a reușit cel mai important transfer din acest sezon competițional.
„Tănase este cel mai important transfer al celor de la Adana Demirspor din acest sezon. Cine este Florin Tănase?
Florin Tănase este considerat unul dintre cei mai talentați jucători pe care i-a produs fotbalul românesc în ultimii ani. Pe lângă viteza sa, experimentatul număr 10 are o capacitate tehnică foarte mare, poate juca și în mijlocul ofensiv, dar și atacant sau aripă stânga.
Tănase, care și-a început cariera la Viitorul, s-a transferat la Steaua București (n.r. FCSB) în 2016, unde a condus echipa din postura de căpitan pentru o lungă perioadă. După aceea, s-a transferat la Al-Jazira în 2020. Tănase a contribuit cu 7 goluri și 3 pase decisive în 27 de meciuri pe care le-a jucat pentru echipa din Emiratele Arabe Unite sezonul trecut.
Motivul pentru care Tanase a plecat de la Al-Jazira a fost reprezentat de problemele pe care le-a avut cu antrenorul Marcel Keizer. Deși Keizer l-a jucat în mod regulat pe Tănase în echipa de start în sezonul trecut, antrenorul l-a lăsat în afara echipei în această vară. Agentul lui Tănase, Ioan Becali, a spus că Marcel Keizer a fost nedrept cu fotbalistul și a vrut să-l scoată din echipă”, au notat turcii.
Florin Tănase, pe lista a două echipe de Champions League
ProSport a anunțat că Florin Tănase se află și pe lista a două echipe care joacă în Champions League. Porto și Panathinaikos sunt cele două formații care se află în cursă pentru semnătura fostului căpitan al roș-albaștrilor.
Porto, fosta echipă a lui Cristi Săpunaru, se află pe lista celor 26 de echipe care sunt sigure de un loc în grupele Champions League, astfel că Florin Tănase ar avea ocazia să joace împotriva starurilor din campionatele de top din Europa.
De partea cealaltă, Panathinaikos este 80% calificată în turul al treilea preliminar din Champions League. Formația din Grecia care a fost și pe urmele lui Cristi Manea a învins-o pe Dnepr, scor 3-1, iar manșa retur trebuie să fie o simplă formalitate.