A venit decizia Curții de Arbitraj a Federației în cazul PAOK – Olympiakos. Apelul echipei din Pireu a fost respins, PAOK primește o veste bună înainte de „furtuna” anticipată pentru finalul săptămânii
În această seară, Curtea de Arbitraj Sportiv a Federației de Fotbal din Grecia a luat decizia finală în cazul PAOK – Olympiakos, meci abandonat înainte de fluierul de start după ce antrenorul oaspeților a fost lovit din tribună de o rolă de hârtie. După ce PAOK a fost depunctată cu 3 puncte, a pierdut meciul cu 3-0 la „masa verde” și a primit o amendă de 30.000 de euro, echipa din Salonic a depus apel, unul care i-a anulat depunctarea. A fost momentul în care Olympiakos a depus apel la Curtea de Arbitraj, iar decizia din această seară este una finală.
Astfel, potrivit forului, apelul lui Olympiakos a fost respins. Decizia finală rămâne ca meciul să fie câștigat de Olympiakos cu 3-0, iar amenda pe care urmează să o plătească PAOK este de 20.000 de euro.
Această primă veste bună pentru Răzvan Lucescu vine cu doar câteva zile înainte de o decizie care se anunță devastatoare. După ce patronul Ivan Savvidis a intrat pe teren cu o armă în finalul jocului PAOK – AEK, presa din Salonic se așteaptă la măsuri catastrofale luate de oficialii din fotbalul elen. Potrivit speculațiilor și potrivit informațiilor obținute pe surse de jurnaliști, PAOK poate, în cel mai fericit caz, să „scape” cu o depunctare de 6 puncte pentru acest sezon și alte 2 puncte pentru sezonul următor. Pesimiștii iau însă în calcul și varianta retrogradării, totul în contextul în care reformele propuse recent pentru fotbalul elen au la bază măsuri dure împotriva actelor de violență de pe stadioane.