După un sezon de succes în 2013 – 2014 la Atletico Madrid, Tiago Mendes a încercat să plece la Chelsea, dar înțelegerea a căzut și a fost forțat să revină la echipă.
Mijlocașul portughez voia să i se alăture lui Jose Mourinho și lui Diego Costa la echipa londoneză, dar transferul nu a fost dus până la capăt după ce fotbalistul nu s-a înțeles cu oficialii clubului. Ulterior, Valencia s-a interesat de jucător, însă Diego Simeone a cerut șefilor lui Atletico Madrid să îl primească înapoi la echipă.
Liderii clubului din capitala Spaniei au acceptat, însă cu o singură condiție: Tiago trebuia să-și ceară scuze în fața tuturor coechipierilor săi pentru că a încercat să își forțeze plecarea, ceea ce a și făcut, conform Marca.
În ultimii săi ani, înainte de retragerea din 2017, Tiago a încercat să transmită cunoștințele sale tactice către jucătorii mai tineri de la Atletico, precum actualul căpitan al echipei spaniole, Koke.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER