Abia asta e o performanță de pus în ramă :). Cine e jucătorul care l-a făcut pe Ronaldinho să spună „E grozav! Poate fi titular oriunde, nu contează că vorbim de Barcelona, Real sau City”

La 24 de ani, Harry Kane e văzut de multă llume drept cel mai bun atacant al momentului în fotbalul mondial și unul dintre cei mai valoroși jucători din lume, iar ultimul care se însrie pe lista admiratorilor golgheterului lui Tottenham este legendarul Rivaldinho.

Jucător de creație, care a încântat lumea fotbalului cu tehnica sa uluitoare, brazilianul a stat cu ochii pe progresul formidabil al atacantului lui Tottenham care a marcat cele mai multe goluri în 2017 (56), iar în acest sezon a ajuns, în luna februarie, la 35 de reușite. Cu Real Madrid pe urmele sale, cu Tottenham refuzând deja oferte de peste 100 de milioane de euro pentru căpitanul său, Ronaldinho vorbește la superlativ despre goleadorul din Premier League.

Întrebat de cei de la Mirror ce părere are despre Kane, „Dințosul” nu a fost deloc zgârcit cu laudele și a transmis că, ân acest moment, vârful englez ar putea juca fără probleme la orice echipă din lume: „Kane e, de ceva timp, un jucător grozav. Nu e nicio îndoială că în acest sezon a trecut la următorul nivel. A ajuns în punctul în care orice echipă din lume îl vrea și ar putea să fie titular oriunde. Barcelona, Real Madrid, Mancehster City…nu contează cât de puternică este echipa, el e unul dintre puținii jucători pentru care s-ar face loc oriunde dacă ar exista ocazia să fie transferat”, le-a spus Ronaldinho ziariștilor englezi.

Publicat: 28 02. 2018, 11:31
Actualizat: 28 02. 2018, 11:32