Chelsea repune în discuție plecarea lui Torres de la Londra, iar unul dintre oamenii care au făcut istorie pe Stamford Bridge îl cere pe atacantul cel mai în vogă în Europa.
Ruud Gullit spune că Chelsea ar trebui să pună capăt coșmarului lui Torres la Londra. Deși a fost subiectul celui mai scump transfer din istorie între echipele din Anglia, Torres nu a reușit decât 19 goluri în tricoul albaștrilor, de la venirea lui în 2011.
„Am spus la începutul sezonului că Chelsea trebuie să aducă un alt atacant. Chelsea poate avea alt atacant, dar e evident că au vrut să îi dea încă o șansă lui Torres”, a declarat fostul coleg și manager al lui Dan Petrescu la Chelsea.
Gullit a pus ochii pe Falcao, despre care spune că s-ar plia excelent pe jocul lui Chelsea. Englezii chiar speculează că Abramovic e gata să pună pe masă încă 50 de milioane de lire pentru aducerea atacantului lui Atletico.
„Ce a făcut Torres la Atletico și la Liverpool e incredibil, dar nu știu care este misterul pentru care este alt om la Chelsea. Falcao este însă și el incredibil”, a mai spus fostul mare atacant.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER