Adrian Mititelu, transfer de senzație la arabi: l-a dat pe Bauza pe o sumă uriașă, iar șeicii vor plăti cu adevărat o avere dacă îl cumpără definitiv!
Adrian Mititelu este pe cale să realizeze un transfer senzațional. După ce l-a cedat pe Juan Bauza pe o sumă enormă, arabii vor avea de achitat o avere dacă vor să îl cumpere definitiv.
Juan Bauza (28 de ani) a fost cedat sub formă de împrumut de FC U Craiova către cei de la Baniyas, o formație din Emiratele Arabe Unite.
Adrian Mititelu a făcut un transfer incredibil la arabi: l-a cedat pe Juan Bauza pe o sumă importantă de bani, iar șeicii vor avea de achitat câteva milioane de euro dacă aleg să îl cumpere definitiv
Clubul din Bănie ar urma să încaseze nu mai puțin de 500.000 de dolari pentru un împrumut pe un an, potrivit publicației Fanatik.
În plus, gruparea arabă are posibilitatea de a-l transfera definitiv pe Juan Bauza în vara viitoare, iar dacă se va întâmpla asta, formația lui Adrian Mititelu ar urma să încaseze trei milioane de euro de pe urma jucătorului argentinian, mai scrie sursa citată.
Juan Bauza semnase cu echipa din Bănie în mai 2021. El a bifat 82 de meciuri pentru FC U Craiova, timp în care a înscris 16 goluri și a dat 18 pase decisive.
După ce fotbalistul a plecat de la FC U Craiova, Adrian Mititelu a spus că îl consideră pe Juan Bauza drept unul dintre cei mai valoroși jucători care au evoluat în Bănie, patronul craiovenilor mărturisind și că regretă plecarea lui.
„Cu un ochi plâng și cu celălalt râd. Pentru mine Pepe este unul dintre cei mai buni jucători care au evoluat pentru orașul Craiova în ultimii 30 ani”, a fost mesajul scris de Adrian Mititelu pe pagina sa de Facebook.
Adrian Mititelu a avut de luat o decizie grea în cazul lui Juan Bauza: „Este un jucător la care eu țin foarte mult”
De altfel, la puțină vreme după ce clubul său a retrogradat în eșalonul secund, Adrian Mititelu spusese că ar fi dispus să facă orice pentru a-l păstra pe Juan Bauza la echipa lui, asta în cazul în care nu va fi primit o ofertă mult prea tentantă pentru fotbalistul său.
„Blănuță, care era atât de hulit, acum este cel mai căutat jucător. Sunt discuții pentru Bauza, Baeten, chiar Sidibe, dar doecamdată sunt la capitolul de întrebări. Nu este obligatoriu să plece. Ce dacă joacă Bauza în liga 2?! Îi cad gradele? Sau lui Baeten?! Au contract.
Au fost patroni din România care au crezut că-l pot cumpăra pe Bauza sau Baeten la prețuri mici. Dacă va pleca, Bauza o va face pe o sumă importantă. Dacă nu, rămâne aici, pentru că este un jucător la care eu țin foarte mult”, declarase finanțatorul oltenilor, la finalul lunii mai.