Adrian Mutu rămâne unul dintre emblematicii fotbaliști pe care i-a dat fotbalul românesc. Fostul decar al naționalei a jucat în marile campionate ale Europei și a reușit să fie coleg de vestiar cu nume impresionante precum Ronaldo, Roberto Baggio, Hernan Crespo, Adriano, Christian Vieri sau Clarance Seedorf.
Deși nu a jucat foarte mult la Internazionale Milano, cel supranumit în Italia „Il Fenomeno” își aduce aminte cu mare bucurie de atmosfera din vestiarul nerazzurrilor.
Adrian Mutu a intrat în dialog cu fostul său coleg de la Inter, Parma și Fiorentina, Sebastien Frey, pe Instagram, înregistrând astfel o sesiune live pentru urmăritorii celor doi. Aceștia au depănat amintiri și s-au amuzat pe seama întâmplărilor mai puțin știute de către suporteri.
„La Inter am ajuns în decembrie. Toți jucătorii care erau idolii mei se aflau în acel vestiar. De la Ronaldo, la Baggio, Zamorano, Vieri, Panucci, Peruzzi, Di Biaggio, Seedorf. La antrenament am făcut o partidă amicală, eram în echipă cu Baggio, era un penalty.
Îi zic «Roby, bat eu?!». În română, în italiană, în ce știam. Robi a zis «da, bate tu».
I-am dat lob cu bară, s-a enervat Peruzzi. S-a ridicat «ursul», că așa era el, mare, era nervos tot. Am râs mult cu toții”, a povestit Mutu spre surprinderea urmăritorilor.
„Briliantul” a recunoscut în fața fanilor că a avut o atracție specială pentru ceea ce italienii numesc „pallonetto”, în traducere liberă „lob”. Printre cei pedepsiți de Mutu în carieră s-a aflat și interlocutorul Sebastien Frey, atât la antrenamente, cât și în meciurile oficiale.
„Când am venit de la Juve la Firenze, erai tu în poartă. Îți dădeam goluri pe care nu le-ai mai văzut. Și în acel meci cu Genoa, când ți-am dat acel lob, tu erai la Genoa. Mi-am cerut scuze atunci. Am 20-30 de loburi date. Și lui Handanovic, și Romei când era în avantaj cu 2-1. Fotbalul e foarte frumos. O spunem noi care suntem retrași. Eu acum sunt antrenor, dar fotbalul jucat e superb”, a mai spus Mutu în dialog cu fostul portar francez.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER