Adrian Mutu, antrenor al cărui contract cu Federația Română de Fotbal a expirat, este pe lista mai multor cluburi din străinătate. Ultima ofertă a venit din Israel, conform presei din Țara Sfîntă.
Mihai Stoichiță susține că „Briliantul” își poate continua treaba la echipa națională a României Under 21.
Beitar Jerusalim continuă să caute un antrenor străin pentru sezonul viitor și, deși a apărut și numele lui Raymond Atwaldf, se rostește tot mai des și cel al lui Adrian Mutu, scrie One.
„Fostul jucător român, care a avut o carieră deosebit de impresionantă atunci când a jucat la Inter, Juventus, Milano, Chelsea și Fiorentina, dar a fost, de asemenea, controversat când a fost implicat în tot felul de cazuri.
A fost chiar suspendat de două ori, o dată la 9 luni și o dată la 7 luni, pentru utilizarea de substanțe interzise (cocaină și sibutramină).
În acel moment, el a fost chiar dat afară din Chelsea și a fost obligat să îi plătească despăgubiri”, notează publicația israeliană.
Mutu avea un contract cu Federația Română de Fotbal până după prima rundă a turneului final de la Budapesta, acolo unde România U21 a părăsit competiția, fără nicio înfrângere.
Adrian Mutu are 77 de selecții în tricoul echipei naționale și este golgeterul all-time al României, la egalitate cu Gheorghe Hagi, cu 35 de reușite. În cariera sa de fotbalist a evoluat la FC Argeș, Dinamo, Inter Milano, Verona, Parma, Chelsea, Juventus, Fiorentina, Cesena, Ajaccio, Petrolul, Pune City și ASA Tg. Mureș.
Până în prezent le-a mai pregătit pe FC Voluntari și echipa U21 a lui Al Wahda. Înainte de a avea rolul de antrenor la Voluntari, în perioada 2017-2018, Adrian Mutu a fost manager sportiv în cadrul FRF, având în responsabilitate relația echipei naționale cu cluburile din țară și din străinătate.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER