Agentul lui Erling Haaland a vorbit despre interesul lui Real Madrid pentru starul norvegian în vârstă de 23 de ani de la Manchester City, care a fost dezvăluit recent de către jurnaliști spanioli.
Rafaela Pimenta, moștenitoarea „imperiului” lui Mino Raiola după decesul acestuia, produs în 2022, a fost întrebată de către cei de la Rai Sport despre această posibilitate, dar nu a dorit să intre în detalii.
Ea a spus că această întrebare ar trebui să le fie adresată celor de la Real Madrid. În schimb, a contestat rezultatul înregistrat în acest an la gala „Balonului de Aur” și a transmis că, în viziunea sa, Haaland ar fi trebui să câștige marele premiu și nu Lionel Messi.
Pe de altă parte, a ținut să sublinieze și că, în opinia sa, pentru atacantul norvegian este mai important să câștige Liga Campionilor alături de echipa de club, fapt ce s-a întâmplat la finalul sezonului trecut, decât să fie declarat cel mai bun fotbalist al lumii în ancheta anuală derulată de cei de la France Football.
„Zvonurile despre Real Madrid? Ar trebui să îi întrebați pe cei de la Real Madrid, nu pe mine. El a meritat să câștige Balonul de Aur, sper că într-o zi o va face, dar sunt sigură că preferă să câștige Liga Campionilor cu echipa sa”, a spus Rafaela Pimenta pentru Rai Sport, citată de as.com.
Recent, presa din Spania a scris despre faptul că Erling Haaland a devenit o țintă pentru Real Madrid, în principal ca alternativă în cazul în care „galacticii” nu reușesc să ducă la bun sfârșit în cele din urmă „operațiunea Mbappe”.
Totuși, au existat și publicații care au susținut că Florentino Perez ar lua în calcul chiar să îi aducă pe amândoi la vară pe „Santiago Bernabeu”, în condițiile în care președintele clubului din capitala Spaniei a reușit în ultimele luni să aducă foarte mulți bani în societate, prin diferite metode.
Dacă în cazul atacantului francez încă se tatonează varianta aducerii sale din postura de jucător liber de contract, situație în care oricum ar fi nevoie de fonduri uriașe pentru satisfacerea pretențiilor sale salariale și pentru achitarea unui bonus la semnătură care se anunță a fi unul colosal, în ceea ce îl privește pe Haaland lucrurile ar urma să stea cu totul diferit, întrucât acesta mai are contract cu Manchester City până în iunie 2027.
Astfel, va fi nevoie mai întâi ca Real Madrid să ajungă la o înțelegere cu „cetățenii” privind suma de transfer, care, în mod evident, va fi una aproape astronomică. Iar dacă acest pas va fi trecut, spaniolii vor fi nevoiți să îi ofere nordicului un salariu asemănător celui pe care ar urma să îl solicite și Kylian Mbappe.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER