Alarmă la Real Madrid. Sergio Ramos a ieșit accidentat în meciul cu Levante. Anunțul lui Zidane

Zinedine Zidane, antrenorul lui Real Madrid, a declarat la finalul jocului cu Levante, de sâmbătă, scor 3-2, că a fost nevoit să îl înlocuiască pe Sergio Ramos din cauza unor dureri resimțite de căpitanul echipei.

Ramos a început din postura de titular partida de pe Santiago Bernabeu, însă a fost înlocuit după 60 de minute, în locul său intrând brazilianul Eder Miltao. Zidane a anunțat că fundașul a avut dureri în zona coapsei.

„Sergio a trebuit să iasă din cauza unor dureri la mușchiul solear”, a declarat Zidane, la finalul partidei cu Levante, citat de Marca.

Durata indisponibiității lui Sergio Ramos nu este cunoscută până în prezent. Experimentatul fundaș va avea parte de o săptămână de pauză, fiind suspendat pentru primul meci din grupele Ligii Campionilor, de miercuri, contra lui Paris Saint-Germain.

Ramos, în vârstă de 33 de ani, este adversarul României în preliminariile pentru Campionatul European din 2020. Tricolorii vor întâlni Spania, la Madrid, în luna noiembrie, în ultima rundă a grupei.

 

Publicat: 15 09. 2019, 10:11
Actualizat: 15 09. 2019, 10:12