Alexandru Maxim, ce nebunie: al 3-lea gol consecutiv! Mijlocașul păstrează seria incredibilă de invincibilitate pentru Marius Șumudică | VIDEO
Alexandru Maxim este în formă de zile mari. Românul a marcat în al treilea meci consecutiv și a pus umărul la un nou rezultat bun pentru Gaziantep. Echipa lui Marius Șumudică a remizat, 2-2, cu Kasimpasa, într-o partidă din runda 33 din Turcia.
Gaziantep – Kasimpasa 2-2 (VIDEO AICI). Gazdele au deschis rapid scorul, în minutul 6, dar oaspeții au preluat conducerea surprinzător, prin Thiam, care a reușit dubla în minutele 13 și 37.
Alexandru Maxim, gol în al 3-lea meci consecutiv!
Alexandru Maxim a adus egalarea în minutul 78 (VIDEO AICI), când a profitat de o eroare incredibilă în apărarea oaspeților și a marcat cu sânge rece.
A fost al 3-lea gol consecutiv al jucătorului care aparține de Mainz și al 7-lea din acest sezon la Gaziantep. Deși nu a reușit să câștige, Marius Șumudică își păstrează seria de invincibilitate. Ultima dată când a pierdut Gaziantep se întâmpla înainte de pandemie, într-un meci pierdut, 0-1, cu Alanyaspor.
Marius Șumudică: „Maxim este un jucător special”
Șumudică este mândru că a reușit să îl convingă pe Maxim să lase Germania pentru Turcia. Șumi speră ca mijlocașul naționalei să vină definitiv în SuperLig.
„Maxim este un jucător special. Este unul dintre puținii jucători care au reușit să joace în Bundesliga. Să îmi spuneți mie câți jucători români au reușit să joace în Bundesliga.
Câți jucători români joacă în fotbalul puternic. Trebuie să recunoaștem, noi nu avem jucători la nivel înalt. O să vedeți și în următorii 10 ani. O să îi numărăm pe degete pe ăia care vor ajunge în Bundesliga.
Iar eu l-am văzut pe Maxim. El suferea că nu juca, ăsta este adevărul și vă spun este foarte greu să joci în Germania. Ei sunt naționaliști și ei, în general, când fac transferuri ar vrea să rămână banii acolo în țara lor. Foarte rar aduc de afară pe bani.
Am luat un jucător foarte disciplinat, un jucător foarte profesionist. Un jucător care avea nevoie de sprijin, l-a găsit la Șumudică. L-am ajutat din toate punctele de vedere pentru a avansa. În momentul când l-am cunoscut era un pic ciudățel așa.
Nu se exterioriza. S-a schimbat foarte mult. Se simte apreciat, se simte foarte bine. Este un jucător care îmi aleargă enorm la fiecare joc. Un jucător care în momentul de față este foarte bine pregătit și poate face oricând face la echipa națională”, a spus Marius Șumudică, care spune că fostul jucător de la Pandurii Târgu Jiu este foarte respectat în Turcia, mai ales după ce a renunțat la o sumă uriașă pentru a ajunge în SuperLig.